Este mai bine să fim săraci, să îndurăm necazuri și să ne vedem năruite speranțele pământești decât să ne punem în primejdie interesele veșnice. Se poate să fim amăgiți cu diverse stimulente, să credem că vom obține bogății și onoruri și astfel inima și sufletul să ne fie prinse în întreprinderi lumești.
Dumnezeu nu pune asupra nimănui poveri atât de mari încât la fiecare pas persoana în cauză să se plângă de povara pe care este obligată s-o poarte. Fricțiunile, nu continua mișcare, determină uzura mașinăriei. Continua îngrijorare, nu munca în sine, este cea care ucide aceste persoane.
Mulți, neputându-L evalua pe Creator și lucrările Sale prin cunoștințele lor științifice limitate, pun la îndoială existența lui Dumnezeu și atribuie o putere infinită naturii. Biblia nu trebuie testată prin idei omenești cu privire la știință, ci știința trebuie supusă testului standardului infailibil al acesteia.
Este de datoria fiecărui creștin să urmeze îndeaproape exemplul Domnului Hristos – să cultive pacea, speranța și bucuria, care se vor manifesta în voioșie neprefăcută și seninătate naturală. În felul acesta, ei pot răspândi lumină asupra tuturor celor din jurul lor și nu vor împrăștia umbre negre de descurajare și deznădejde.
Munca a fost dată de Dumnezeu omenirii ca o binecuvântare, ca să ne ocupe mintea, să ne întărească trupul și să ne dezvolte toate facultățile. Adam și Eva au muncit în Grădina Edenului și ei au găsit în activitatea mintală și fizică cea mai mare plăcere a existenței lor sfinte.
Hrana indigestă deranjează întreg organismul, iar urmările sunt dorințe și pofte excesive… Adevărata temperanță înseamnă să ne abținem complet de la ceea ce este dăunător și să folosim înțelept doar acele articole alimentare care sunt sănătoase și hrănitoare.
Când sunt prezentate cerințele lui Dumnezeu, cei care iubesc păcatul își dau pe față adevăratul lor caracter prin satisfacția cu care privesc la greșelile celor ce susțin că sunt creștini. Ei sunt stăpâniți de același spirit ca și stăpânul lor, Satana, despre care Biblia spune că este „pârâșul fraților”.
Pe calea cea largă, toți sunt ocupați cu îmbrăcămintea și cu plăcerile. Ei își îngăduie ilaritate și veselie gălăgioasă și nu se gândesc la finalul călătoriei, la nimicirea sigură care îi așteaptă acolo. Fiecare zi îi aduce mai aproape de acel deznodământ și, cu toate acestea, ei se grăbesc nebunește, mai repede și tot mai repede.
Sunt doar două căi: una care duce spre ceruri, iar cealaltă, spre moarte și iad. Fiecare dintre noi, care are capacitatea de a raționa, știe că există un Dumnezeu. Noi dorim să avem un braț pe care să ne sprijinim în ceasul încercării și care să ne poată susține atunci când pământul se clatină într-o parte și într-alta; simțim nevoia unui refugiu.
Dacă vă hotărâți să fiți de partea Domnului, să ieșiți din lume, să vă despărțiți de ea și să alegeți să fiți fii și fiice ale Domnului atotputernic, să părăsiți rândurile vrăjmașului, să nu mai slujiți păcatului și lui Satana, puneți-vă ca țintă să vă faceți întotdeauna datoria de acum, cea prezentă.
