Prin sângele vărsat, Abel privea la sacrificiul din viitor, Hristos murind pe crucea calvarului, și, încrezându-se în ispășirea ce urma să se facă acolo, el a primit mărturia că este neprihănit, iar jertfa sa a fost acceptată.
Faptul că Abel a avut curajul de a nu fi de acord cu el și a mers chiar mai departe, până la punctul de a-i scoate în evidență greșeala, l-a uluit pe Cain. Conștiința îi spunea lui Cain că Abel avea dreptate atunci când vorbea despre nevoia de a aduce sângele unui animal sacrificat.
Dumnezeu a dorit ca, prin sistemul jertfelor, să imprime în mintea oamenilor caracterul ofensator al păcatului și, cu claritate, să le facă cunoscută pedeapsa pentru păcat, moartea. Jertfele aveau să le amintească în mod continuu oamenilor că ei vor putea ajunge în prezența lui Dumnezeu doar prin Mântuitorul cel promis.
Noe și familia lui ascultau de Legea divină și, datorită credincioșiei lor față de Dumnezeul cerurilor, au fost salvați de la distrugerea ce a cuprins lumea necredincioasă din jurul lor. În felul acesta, Domnul a salvat pentru Sine un popor în a cărui inimă se afla Legea Sa.
Cei care sunt persecutați din pricina neprihănirii pun pe primul loc poruncile lui Dumnezeu în viața lor și ei nu îngăduie niciunei tactici omenești, niciunei promisiuni de răsplată, niciunei oferte de onoare să se interpună între ei și Dumnezeu.
Este important să fim conștienți de faptul că spiritul pe care îl nutrim acum, faptele pe care le facem acum, vor constitui mărturia că suntem sau nu corespunzători să beneficiem de viața viitoare.
Cei care apelează la Hristos ca înlocuitor și garant al lor, agățându-și sufletele deznădăjduite de Hristos, pot suporta să Îl vadă pe Cel ce este invizibil. Binecuvântarea: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu” le aparține.
Fiecare faptă de milă, fiecare sacrificiu, fiecare act de abnegație va atrage după sine o răsplată sigură, însutită în această viață, dar și în lumea care va veni, viața veșnică.
Foamea sufletului va fi satisfăcută când inimile noastre vor fi golite de mândrie, vanitate și egoism; căci atunci credința va apuca făgăduințele lui Dumnezeu, iar Domnul Hristos va înlocui acel gol și va locui în inimă.
În toate timpurile și în toate locurile, creștinii ar trebui să fie ceea ce Domnul dorește ca ei să fie – liberi în Isus Hristos. Datoria îndeplinită în spiritul lui Hristos va fi îndeplinită cu o chibzuință sfințită. Când avem o legătură vie cu Dumnezeu, noi vom fi ca și cum am fi călăuziți de o lumină din ceruri.
