Doar ținutul Gosen a fost cruțat. Prin aceasta, Dumnezeu le-a demonstrat egiptenilor că întregul pământ se află sub porunca Dumnezeului evreilor și chiar elementele naturii îi sunt supuse.
Faraon i-a chemat pe vrăjitorii lui să facă și ei la fel prin vrăjitoriile lor, însă nu au putut… Magicienii au recunoscut ei înșiși că puterea lor de imitare a luat sfârșit, admițând că „aici este degetul lui Dumnezeu!”. Însă Faraon a rămas tot împietrit.
Faraon și întregul Egipt au avut dovada că filozofia lor arogantă nu le folosea la nimic, ei neputând să îndepărteze broaștele, și că această lucrare nu fusese făcută prin magie, ci ea constituia o judecată venită de la Dumnezeul cerurilor.
Domnul l-a îndemnat pe Moise să se ducă iarăși la copiii lui Israel și să le repete promisiunile legate de eliberare, aducându-le o asigurare proaspătă a călăuzirii divine. Moise s-a dus, așa cum i s-a poruncit, însă poporul nu dorea să-l primească; inimile lor erau pline de înverșunare.
Slujitorii credincioși ai lui Dumnezeu înțeleseseră că Domnul îngăduise ca ei să ajungă în Egipt din cauza necredincioșiei lor, ca popor, față de El și din cauză că s-au unit prin căsătorie cu persoane din alte națiuni, fiind astfel târâți în idolatrie.
Evreii sperau să fie eliberați din robie fără o încercare specială a credinței sau vreo suferință din partea lor. Însă ei nu erau încă pregătiți pentru a fi eliberați. Nu aveau decât puțină credință și nu erau dispuși să rabde suferința până ce Dumnezeu avea să lucreze pentru ei glorioasa eliberare.
Putem avea îndrăzneală să venim în prezența Sa în numele Domnului Isus, neprihănirea și înlocuitorul nostru, însă niciodată cu acea îndrăzneală a încumetării ca și cum El ar fi la același nivel cu noi.
Când Moise a văzut că toate lucrurile create de Dumnezeu acționează în armonie sublimă cu legile Sale, și-a dat seama cât de nechibzuit este ca oamenii să se așeze în opoziție cu Legea lui Dumnezeu.
Cei cărora Dumnezeu le-a încredințat responsabilități importante nu au fost crescuți în confort și lux; profeții cei nobili, conducătorii și judecătorii rânduiți de Dumnezeu și-au format caracterele în condițiile aspre ale vieții.
Iosif a umblat cu Dumnezeu. Iar când a fost întemnițat și a suferit, deși era nevinovat, el a suportat totul fără să murmure. Stăpânirea de sine, răbdarea lui în necazuri și credincioșia sa statornică au rămas consemnate pentru folosul celor ce aveau să trăiască după aceea pe pământ.
