Ajută-mă, Doamne, să trec peste rănile și dezamăgirile mele și dă-mi tărie să iert și să iubesc deplin!
PROVOCARE:
Ia legătura cu copilul tău înstrăinat de Domnul și asigură-l, încă o dată, că îl vei iubi și aștepta mereu, așa ca Tatăl ceresc!
Doamne, ajută-mă să îmi disciplinez copilul în spiritul iubirii Tale!
PROVOCARE:
(Re)citește una dintre cărțile inspirate care oferă principii de educație și creștere a copiilor!
Doamne, ajută-ne să Te iubim deplin și, astfel, să îi iubim deplin și pe copiii noștri!
PROVOCARE:
Cu ajutor divin, elimină un aspect în care Dumnezeu e secundar față de practici discutabile îngăduite copiilor tăi!
Doamne, fă-mă înțelept și responsabil, asemenea lui Iov, un adevărat lider spiritual! Vreau să mijlocesc în rugăciune pentru toți cei din familia mea!
PROVOCARE:
Organizează-ți pentru fiecare „dis-de-dimineață” timpul „altarului”, când te vei ruga în mod regulat și profund pentru „sfințirea” copiilor tăi!
Doamne, ajută-ne să fim atenți la cei din jurul nostru care au nevoie să ajungă la vindecarea oferită de Isus!
PROVOCARE:
Fă un plan sistematic de ajutorare a semenilor din vecinătate și din biserică! Implică toți membrii familiei!
Doamne, ajută-mă să fiu un exemplu pentru cei din jur, să câștig încrederea tinerilor și a copiilor oferindu-le bunătate și autenticitate creștină!
PROVOCARE:
Alege un tânăr în care să investești iubire, încredere și rugăciune în următoarele douăsprezece luni! Fii un model de creștinism autentic pentru el și lasă-L pe Dumnezeu să lucreze!
Ajută-mă, Doamne, să renunț la acest spirit de ocară, să nu îi mai vorbesc de rău pe frații mei, iar exemplul meu să fie viața Ta!
PROVOCARE:
Încearcă să spui azi doar vorbe frumoase, care oferă ajutor la nevoie și alinare în suferință, iar la sfârșitul zilei să poți spune că vorbirea ta a fost „totdeauna cu har, dreasă cu sare” (Coloseni 4:6)! Și, de ce nu, provocarea de azi să devină un mod de a vorbi mereu cu cei din jur.
Fă-ne atenți, Doamne, și respectuoși față de ceea ce este sfânt, un exemplu pozitiv pentru copiii noștri!
PROVOCARE:
Începe, alături de copiii tăi, să arăți respect în Sabat, la serviciile de închinare, față de locul și timpul sfânt în care vă găsiți!
Doamne, ajută-mă să reflect lumina Ta celor din jurul meu, astfel ca prin mine să Te vadă pe Tine!
PROVOCARE:
Discutați un plan de familie în cadrul căruia fiecare dintre voi să fie o lumină azi în activitatea zilnică! Seara, faceți o autoevaluare!
Cere-I lui Dumnezeu ajutor în rugăciune pentru ca tu și copiii tăi să vă găsiți locul potrivit în slujirea în biserică!
PROVOCARE:
Ia-ți timp azi să vorbești cu copiii tăi despre slujire și despre modul în care s-ar putea implica și ei în viața bisericii!