El a poruncit norilor de sus și a deschis porțile cerurilor: a plouat peste ei mană de mâncare și le-a dat grâu din cer. Au mâncat cu toții pâinea celor mari și le-a trimis mâncare să se sature.
Psalmii 78:23-25
Ascultă ediția audio aici.
Am crescut într-o familie modestă, unde educația era o prioritate. Cu timpul, am început să gândesc mai matur, iar în liceu am ales un drum diferit de cel al surorii mele. Din păcate, ea a plecat prea devreme dintre noi, lăsând un gol în sufletul meu. Deși frecventam Biserica Ortodoxă, nu găseam liniștea sufletească de care aveam nevoie. Totul s-a schimbat când, prin soțul meu, am ajuns la o biserică adventistă. Acolo, studiind Biblia și încheind legământ cu Dumnezeu, am simțit cum golul sufletesc este umplut de prezența divină.
Dumnezeu ne-a binecuvântat cu trei copii minunați. Ca familie, ne implicăm activ în lucrarea bisericii. De-a lungul anilor, psalmii au devenit pentru mine o sursă de mângâiere și de identificare. Psalmul 78 ne îndeamnă la cumpătare și descurajează poftele nesănătoase.
Nici pentru noi, ca familie, nu a fost ușor să renunțăm la carne, la dulciuri sau la produse procesate. Cu timpul, am învățat să apreciem hrana simplă și sănătoasă: legume, fructe, cereale integrale, verdețuri și semințe. Înainte de cumpărături ne consultăm și facem liste cu alimente care susțin un stil de viață sănătos. În vacanțe le implic pe fete în gătit, pentru a deprinde un mod sănătos de alimentație.
Ceea ce Inspirația a consemnat, experiența familiei noastre confirmă: „Ar trebui să-i învățăm pe copii să-și stăpânească apetitul și să mănânce ținând seama de sănătate, explicându-le lămurit că ei nu se abțin decât de la ceea ce le-ar face rău. Ei renunță la lucruri dăunătoare pentru a avea ceva mai bun” (DV, p. 330).
Poate că lumea nu va recunoaște eforturile noastre ca părinți, dar Dumnezeu îi va răsplăti pe cei ce își pregătesc copiii pentru Împărăția Sa. Așa cum hrana pentru suflet e importantă, tot așa și hrana pentru trup este importantă. Sursele pentru fiecare dintre ele trebuie să fie doar cele recomandate de Cel care ne iubește și ne vrea cu Sine pentru veșnicie.
Provocare: Propune-ți ca în luna aceasta să memorezi un psalm! Începe de astăzi și repetă-l în fiecare zi!
autor: Silvia Fetcu



