Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Hristos Isus.
Filipeni 3:13,14
Ascultă ediția audio aici.
Mișcarea și exercițiul fizic nu sunt cele mai apreciate lucruri într-o societate secularizată și industrializată, în care munca omului este mult ușurată, iar efortul fizic, mult diminuat. Sedentarismul se datorează unei mentalități ce vine din necunoașterea beneficiilor mișcării pentru sănătatea organismului.
Să muncești peste program, adesea având o muncă sedentară, să câștigi mulți bani pentru ca apoi să te distrezi – aceasta pare a fi deviza multora. Dimpotrivă, a lucra în grădină sau a face mișcare în aer liber, mai ales de către cei care sunt sedentari, a te bucura de soare pare ceva contraproductiv. Începusem să alerg și eu, după programul de lucru, cu un coleg mai în vârstă, și imediat au apărut ironii chiar și din partea copiilor.
Mișcarea crește imunitatea, crește producția de BDNF – un factor ce stimulează neurogeneza, sporește sănătatea inimii și a sistemului vascular prin scăderea colesterolului și a celorlalte grăsimi, îmbunătățește sănătatea diabeticilor și diminuează stresul oxidativ, prevenind cancerul.
David Sinclair și Lenny Guarente au cercetat mecanismele îmbătrânirii și au descoperit și au izolat, în 1993, sirtuinele – familii de enzime care susțin și mențin capacitatea de reparație celulară. Sirtuinele apără celulele, reparând ADN-ul, și sunt cele mai cercetate enzime împotriva îmbătrânirii, fiind opusul radicalilor liberi. Un stil de viață adecvat, care implică activitate fizică și o alimentație corespunzătoare nevoilor, este, de fapt, elementul central care duce la creșterea nivelurilor de sirtuine, a longevității și a calității vieții.
Apostolul Pavel, cel mai renumit călător din Noul Testament, care a parcurs aproximativ 14 725 km în timpul călătoriilor sale misionare timp de 14 ani, se dă pe sine ca exemplu când spune: „Aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă.”
Provocare: Să creștem chiar de astăzi ritmul alergării noastre și, urmând sfatul apostolului, „să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte” (Evrei 12:1)!
autor: Costică Petrea



