Să nu se îndepărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale, căci ele sunt viață pentru cei ce le găsesc și sănătate pentru tot trupul lor!
Proverbele 4:21,22
Ascultă ediția audio aici.
Biblia nu spune că aceste cuvinte sunt viață pentru toți, ci „pentru cei ce le găsesc”. Aceasta presupune că sunt ascunse. Nu pentru a fi ținute departe, ci pentru a fi prețuite. Lucrurile valoroase nu se află la suprafață. Așa cum nu dai peste un diamant în primul strat de nisip, tot așa nici profunzimea Cuvântului lui Dumnezeu nu se descoperă în graba unei citiri din mers.
Anul acesta am avut o surpriză. Împreună cu fetița mea mai mare, am început pregătirea pentru Olimpiada de Religie. În același timp, cu fetița cea mică lucram pentru Olimpiada de Cunoștințe Biblice. Tematica era aproape aceeași ca în urmă cu câțiva ani, când deja trecusem prin acele texte. Și totuși am descoperit versete peste care, sincer, aveam impresia că nu am trecut niciodată. A fost ca și cum Dumnezeu îmi spunea: „Mai sunt comori aici. Nu te opri!”
Acele cuvinte m-au surprins, m-au atins și, uneori, mi-au și pus față în față adevăruri incomode. Dar, mai ales, mi-au adus viață. Exact cum spune versetul: nu doar informație, ci viață și sănătate – pentru sufletul meu obosit, pentru mintea mea agitată, pentru inima mea care se îndoia.
Cuvântul Lui devine medicament abia când îl cauți cu intenție. Nu se lipește de ochii noștri din întâmplare, ci se lasă găsit de cel care sapă, de cel care vrea mai mult decât o promisiune frumoasă pe un magnet de frigider. Biblia nu este o carte de citit o dată în viață. E o mină vie de aur, în care trebuie să cobori iar și iar.
Provocare: Astăzi, oprește-te! Deschide Biblia cu dorința de a găsi, nu doar de a vedea! Caută un verset nou! Notează-l! Repetă-l! Sapă după sens! Dumnezeu are pentru tine o comoară care îți poate aduce nu doar alinare, ci o putere proaspătă, exact acolo unde ai nevoie. Nu renunța după primul strat! Săpăturile adânci aduc întotdeauna rod bogat.
autor: Oana Pop



