Dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat.
1 Ioan 1:7
Ascultă ediția audio aici.
Sistemul locomotor la om este un ansamblu de organe care asigură mișcarea și sprijinul corpului. Este format din sistemul osos (oase și articulații) și sistemul muscular (mușchi și tendoane). Oasele oferă suport structural și protecție, în timp ce mușchii, prin contracție, generează mișcare.
Pentru a umbla astăzi cu Dumnezeu nu îți trebuie picioare puternice, nici articulații flexibile și nici încălțăminte comodă, ci genunchi plecați și inimă rugătoare. Experiența umblării cu Dumnezeu depășește cu mult motivația efemeră de a arăta bine în exterior sau de a impresiona prin postări în lumea virtuală.
Se povestește că un pescar credincios se trezea în fiecare dimineață foarte devreme, când încă era întuneric, și, înainte de a pleca cu barca lui la pescuit, mergea pe malul mării, unde se ruga, medita și-I cânta cântări de laudă lui Dumnezeu. Îi plăcea să se uite și să vadă două perechi de urme pe nisip: una a lui Dumnezeu și una a lui. Din nefericire, asupra lui se abătu o nenorocire, și bietul om, cu sufletul sfâșiat de durere, continua în fiecare dimineață să meargă pe malul mării și să se roage. Cu inima tristă și cu lacrimile curgându-i șiroi pe obraji, într-una din dimineți observă că pe nisip rămăsese doar o singură urmă de pași. Căzu pe genunchi și, revărsându-și sufletul în rugăciune, Îi aminti lui Dumnezeu că rămăsese singur și că pașii Lui nu mai erau. Așa plecat cum stătea, auzi o voce caldă și blândă, care îi șopti:
— Pașii pe care i-ai văzut erau ai Mei, pentru că Eu te port pe brațele Mele.
A umbla cu Dumnezeu în lumină este, de fapt, o perpetuare a experienței lui Enoh. Despre Enoh ni se spune că „a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu” (Geneza 5:24).
Provocare: „Roagă-te în cămăruța ta și, în timp ce mergi la lucrul tău zilnic, inima ta să fie mereu înălțată spre Dumnezeu. Așa a umblat Enoh cu Dumnezeu. […] Nu există timp sau loc nepotrivit pentru a ne înălța cererile spre Dumnezeu” (CH, p. 74). Așadar, rămâi în lumină și umblă smerit cu Dumnezeu!
autor: Rebeca Poloboc




