DRUMEȚIE PENTRU TRUP ȘI MINTE

Eu îmi întorc necurmat ochii spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laț.
Psalmii 25:15

Ascultă ediția audio aici.

Cred că eram în clasa a III-a când am mers în prima drumeție pe munte cu familia. Era o dimineață însorită de vară, câțiva nori pufoși pluteau molatic în văzduh și păsările cerului ne încântau cu trilurile lor neobosite. Cu fiecare pas ajungeam tot mai sus, și fiecare respirație ne umplea plămânii cu aerul tare de munte. Cărarea îngustă și pietruită ne cerea să fim atenți, cu toate că oboseala pusese stăpânire pe picioarele noastre. Dar simțeam o oboseală plăcută, plină de satisfacția că fiecare pas ne aducea mai aproape de vârful muntelui. Cu respirația întretăiată, am ajuns: aveam senzația de plutire, iar cuvintele sunt prea sărace ca să descrie ce au văzut ochii noștri…, dar tu știi, cu siguranță, dacă ai fost în vreo drumeție. Este fascinant cum, pentru toate aceste trăiri, Domnul ne-a dat simțurile potrivite, pentru a ne bucura din plin de aceste experiențe.

Drumețiile la munte nu sunt doar o formă de recreere fizică, ci și o binecuvântare spirituală, un prilej prin care omul se apropie de Dumnezeu și de creația Sa. Muntele, loc al liniștii și al măreției, apare frecvent în Sfânta Scriptură ca spațiu de întâlnire cu Divinitatea: Moise primește tablele Legii pe muntele Sinai, iar Domnul Isus se roagă și Se schimbă la față pe munte.

În mijlocul naturii, departe de agitația cotidiană, omul se eliberează de poveri și reînvață să tacă, să admire și să mulțumească. Drumețiile ne învață modestia: în fața stâncilor falnice și a tăcerii pădurii, omul conștientizează cât de mic este și câtă înțelepciune se ascunde în rânduiala creației.

Pe lângă beneficiile fizice – sănătate, mișcare, aer curat –, drumeția este un exercițiu de răbdare, de curaj și de perseverență. Toate aceste virtuți sunt prețuite prea puțin în viața creștină de azi. Ellen White spunea: „Corpul este în întregime conceput pentru activitate. Și, dacă organismul nu este menținut sănătos prin exerciții fizice, mintea nu poate fi folosită multă vreme la capacitate maximă” (Ed, p. 177).

Doamne, Îți mulțumesc pentru natura care ne aduce vindecare!

Provocare: Ieși astăzi la o plimbare scurtă în natura din apropiere!

autor: Hariclea Moroșan

Un dar de mare preț
Un dar de mare preț
Aveți în față o colecție de meditații devoționale care împletesc principiile biblice cu sfaturi practice pentru o viață sănătoasă. Autorii, mulți dintre ei fiind profesioniști din domeniul medical, explorează legătura indisolubilă dintre bunăstarea fizică și echilibrul spiritual. Temele abordate includ importanța alimentației vegetale, rolul odihnei, gestionarea emoțiilor și puterea rugăciunii în procesul de vindecare. Învățăm că trupul este un templu divin ce trebuie îngrijit prin disciplină, cumpătare și o legătură constantă cu Creatorul. Mesajul central încurajează cititorul să adopte un stil de viață preventiv și să găsească pace interioară în fața suferinței sau a bolii.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedent
Articolul următor