Se gândește la un ogor și-l cumpără; din rodul muncii ei sădește o vie. […] Bărbatul ei este bine văzut la porți, când șade cu bătrânii țării.
Proverbele 31:16,23
Ascultă ediția audio aici.
Am observat în ultima vreme că în familia modernă a apărut un fel de competiție între bărbat și femeie în legătură cu veniturile pe care le aduce fiecare în casă. Sunt femei care au venituri mai mari decât bărbații lor și sunt bărbați care aduc în casă un venit mai mare decât femeile lor. Sunt familii în care aceste aspecte nu sunt motive de supărare, Domnul binecuvântează atât bărbatul, cât și femeia, iar cei doi își clădesc împreună casa. Sunt însă și familii în care bărbatul simte un disconfort dacă are venituri mai mici decât soția sa, și asta aduce tensiune și conflicte în relație. Am întâlnit, de asemenea, femei care dezvoltă o atitudine de superioritate, de mândrie pentru că au venituri mai mari decât soții lor – și acesta este un motiv de conflict familial.
Care ar trebui să fie atitudinea corectă a celor doi protagoniști? Înțeleg din acest pasaj că în societatea biblică femeia avea libertate de acțiune, era liberă să-și dezvolte darurile cu care era înzestrată. Torcea, țesea, cumpăra ogoare și făcea negoț, se îngrijea de slujnicele ei, veghea asupra casei. Femeia din vremea aceea era liberă, însă libertatea aceasta nu presupunea îngâmfare, competiție, lipsă de respect față de soțul ei. Femeia este mai de preț decât mărgăritarele nu doar pentru că aduce mari venituri în familie, ci și pentru că este înțeleaptă și îi face bine bărbatului ei.
Bărbatul recunoaște binecuvântarea de a avea o astfel de soție. Nu se simte înjosit de succesul soției sale, ci este mândru de ea. Este bine văzut la porțile cetății și succesul ei îi aduce prestigiu în societate.
Când soțul și soția adoptă o atitudine potrivită unul față de celălalt, libertatea de acțiune a femeii se traduce în bunăstare și belșug pentru toată casa, într-o relație de cuplu sănătoasă și în respect și apreciere din partea societății. Copiii sunt crescuți bine și duc mai departe valorile familiei lor: respect, prețuire, susținere reciprocă, libertate de alegere. Alege azi ca binecuvântările acestea să fie și ale tale!
Provocare: Dacă ești căsătorit(ă), planifică astăzi împreună cu soțul/soția tău/ta o mică vacanță în care să vă luați timp să vorbiți mai mult despre familia voastră!
Soarele apune: B 20:27, CT 20:17, IS 20:29, MS 20:39, SM 20:50, DJ 20:36, AR 20:50
autor: Florentina Coman




