SĂ NE DORIM CU ARDOARE CERUL!

Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului, inima și carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!
Psalmii 84:2

Ascultă ediția audio aici.

Când poporul lui Dumnezeu își va lua ochii de la lucrurile din această lume și îi va îndrepta spre cer și spre lucrurile cerești, atunci va fi un popor special, pentru că va vedea mila, bunătatea și compasiunea lui Dumnezeu revărsate peste fiii oamenilor. Iubirea va trezi o reacție din partea celor din poporul lui Dumnezeu și viața lor le va dovedi celor din jur că Duhul lui Dumnezeu îi controlează, că ei și-au legat sentimentele de lucrurile de sus, nu de cele de pe pământ.

Când ne gândim la cer, ne putem solicita imaginația la maximum și ne putem gândi la cele mai îndrăznețe lucruri de care este capabilă mintea noastră, obosind în efortul de a înțelege amploarea, profunzimea și înălțimea acestui subiect. Este imposibil pentru mintea noastră să cuprindă marile teme ale eternității. Nu putem face efortul să înțelegem aceste lucruri fără a ne influența în bine întregul caracter și fără a nu avea o influență înălțătoare asupra minții noastre. Când ne gândim cum a venit Hristos în lumea noastră să moară pentru omul căzut, înțelegem ceva din prețul care a fost plătit pentru răscumpărarea noastră și ne dăm seama că nu există nicio bunătate și măreție autentică fără Dumnezeu.

Numai prin lumina care strălucește de la crucea de pe Calvar noi putem cunoaște care este profunzimea păcatului și a degradării omenirii căzute din cauza păcatului. Numai după lungimea lanțului coborât din cer să ne ridice ne putem da seama de adâncimea la care eram scufundați. Și doar prin menținerea în atenție a realităților nevăzute putem înțelege ceva din minunata temă a răscumpărării. Suntem aproape acasă; vom auzi curând glasul Mântuitorului, mai bogat decât orice muzică, spunând: „Războiul tău s-a încheiat. Intră în bucuria Stăpânului tău!” O, fericită, fericită binecuvântare, eu vreau să o aud de pe buzele Sale nemuritoare. Eu vreau să-L slăvesc, vreau să-L onorez pe Cel ce stă pe tron. Vreau ca vocea mea să fie ecoul și ecoul ecoului prin curțile cerului. Vei fi și tu acolo? (…) Dumnezeu să ne ajute și să ne umple cu toată plinătatea și puterea, ca să gustăm apoi bucuria lumii care vine!

Ce va contribui la fericirea celor răscumpăraţi?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

Răspunsul se află la pagina 449 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Viața în căminul din Eden.

Soarele apune: B 16:42, CT 16:33, IS 16:26, MS 16:40, SM 16:42, DJ 16:52, AR 16:52

În locurile cerești
În locurile cerești
„În locurile cerești” de Ellen White este o carte devoțională care inspiră cititorii să experimenteze zilnic pacea, speranța și bucuria unei relații profunde cu Dumnezeu. Prin gânduri pline de încurajare și promisiuni biblice, cartea ne reamintește că, indiferent de haosul și incertitudinile din lume, Dumnezeu ne oferă siguranța iubirii Sale și privilegiul de a trăi cu mintea și inima îndreptate spre lucrurile cerești. Cu un mesaj relevant pentru vremurile în care trăim, această carte te invită să descoperi o perspectivă cerească asupra vieții și să îți întărești credința, pășind alături de Isus spre o speranță eternă.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi