RĂSPLATA CÂȘTIGĂTORULUI DE SUFLETE

Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac și în veci de veci.
Daniel 12:3

Ascultă ediția audio aici.

Când mă gândesc la aceste cuvinte din Daniel, mă văd umblând noaptea și repetându-le mereu: „Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac și în veci de veci.” Privește la soare și la stelele care mărșăluiesc pe cer și care sunt cunoscute pe nume! Domnul spune că aceia care îi vor învăța pe mulți alții să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veci de veci. Pentru a determina cât sunt de importante câștigurile în urma convertirii sufletului de la rătăcire la adevăr, trebuie să apreciem valoarea nemuririi, trebuie să înțelegem cât sunt de teribile durerile morții a doua, să înțelegem onoarea și slava care îi așteaptă pe răscumpărați, să înțelegem ce înseamnă să trăim în prezența Celui care a murit ca să-l poată ridica și înnobila pe om și să le dea biruitorilor diadema imperială.

Valoarea unui suflet nu poate fi estimată pe deplin de către mințile mărginite. Cât de recunoscători vor fi cei răscumpărați și înnobilați când își vor aduce aminte de cei care au avut un rol decisiv în salvarea lor! Nimeni nu va regreta eforturile altruiste și acțiunile perseverente, răbdarea, îngăduința și luptele inimii pentru câștigarea sufletelor, care altfel ar fi fost pierdute, dacă omul și-ar fi neglijat datoria sau ar fi obosit în facerea binelui.

Acum, cei îmbrăcați în haine albe sunt adunați în staulul Marelui-Păstor. Lucrătorul credincios și cel salvat prin lucrarea lui sunt salutați de Miel în mijlocul tronului și sunt conduși la pomul vieții și la izvorul apelor vieții. Cu ce bucurie privesc slujitorii lui Dumnezeu la cei răscumpărați, care au fost făcuți părtași la gloria Răscumpărătorului! Cu cât mai prețios este cerul pentru cei care au fost lucrători credincioși în salvarea de suflete! „Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele.” Ceea ce a fost făcut în cadrul cooperării oamenilor cu Dumnezeu este o lucrare care nu va pieri niciodată; va persista de-a lungul erelor eterne.

Ce se va întâmpla cu tot ce a fost pierdut de către primul Adam?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

Răspunsul se află la pagina 446 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Viața în căminul din Eden.

În locurile cerești
În locurile cerești
„În locurile cerești” de Ellen White este o carte devoțională care inspiră cititorii să experimenteze zilnic pacea, speranța și bucuria unei relații profunde cu Dumnezeu. Prin gânduri pline de încurajare și promisiuni biblice, cartea ne reamintește că, indiferent de haosul și incertitudinile din lume, Dumnezeu ne oferă siguranța iubirii Sale și privilegiul de a trăi cu mintea și inima îndreptate spre lucrurile cerești. Cu un mesaj relevant pentru vremurile în care trăim, această carte te invită să descoperi o perspectivă cerească asupra vieții și să îți întărești credința, pășind alături de Isus spre o speranță eternă.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor