NOUĂ NE ESTE FĂCUTĂ PROMISIUNEA

Dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!
Luca 11:13

Ascultă ediția audio aici.

Ar trebui să ne rugăm la fel de fierbinte pentru coborârea Duhului Sfânt cum se rugau ucenicii în ziua Cincizecimii. Dacă ei aveau nevoie de puterea Duhului în vremea aceea, noi avem mai multă nevoie astăzi. Tot felul de doctrine false, erezii și înșelăciuni duc în rătăcire mintea oamenilor și, fără ajutorul Duhului Sfânt, eforturile noastre de a prezenta adevărul divin vor fi în van. Dumnezeu dorește să-Și reînvioreze poporul prin darul Duhului Sfânt, rebotezându-l cu iubirea Sa. În biserică nu trebuie să existe o lipsă de Duh Sfânt. După înălțarea lui Hristos, peste ucenicii credincioși aflați în așteptare și rugăciune Duhul Sfânt a venit cu o plinătate a puterii Sale care a cuprins orice inimă. În viitor, pământul urmează să fie luminat de slava lui Dumnezeu. O influență sfântă se va răspândi de la aceia care sunt sfințiți prin adevăr. Lumea urmează să fie învăluită într-o atmosferă de har. Duhul Sfânt urmează să acționeze asupra inimii oamenilor, luând lucrurile lui Dumnezeu și arătându-le oamenilor.

Domnul Hristos a declarat că influența divină a Duhului avea să fie cu urmașii Săi până la sfârșitul timpului. Dar promisiunea nu este apreciată așa cum ar trebui să fie și de aceea nici nu se împlinește așa cum s-ar putea împlini. (…) Lucruri minore ocupă atenția, iar puterea divină necesară pentru creșterea și prosperitatea bisericii și care ar putea aduce cu sine toate celelalte binecuvântări lipsește, deși este oferită în infinita sa plenitudine. (…)

Frații mei și surorile mele, cereți Duhul Sfânt! Dumnezeu garantează fiecare promisiune pe care a făcut-o. Cu Biblia în mână spuneți: „Am făcut ce ai spus să facem. Iată promisiunea Ta: «Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide»” (Matei 7:7). Hristos spune: „De aceea vă spun că, orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea” (Marcu 11:24). „Și orice veți cere în Numele Meu, voi face (…)” (Ioan 14:13).

Împotriva cărui aspect al jocurilor sportive protestează Domnul Dumnezeul cerurilor?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

Răspunsul se află la pagina 414 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Ce să jucăm?.

În locurile cerești
În locurile cerești
„În locurile cerești” de Ellen White este o carte devoțională care inspiră cititorii să experimenteze zilnic pacea, speranța și bucuria unei relații profunde cu Dumnezeu. Prin gânduri pline de încurajare și promisiuni biblice, cartea ne reamintește că, indiferent de haosul și incertitudinile din lume, Dumnezeu ne oferă siguranța iubirii Sale și privilegiul de a trăi cu mintea și inima îndreptate spre lucrurile cerești. Cu un mesaj relevant pentru vremurile în care trăim, această carte te invită să descoperi o perspectivă cerească asupra vieții și să îți întărești credința, pășind alături de Isus spre o speranță eternă.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent