„Eu, Eu sunt Domnul, și afară de Mine nu este niciun Mântuitor! Eu am vestit, am mântuit, am prorocit, nu sunt străin între voi; voi Îmi sunteți martori”, zice Domnul, „că Eu sunt Dumnezeu.”
Isaia 43:11,12
Ascultă ediția audio aici.
Pe adevărații Săi urmași Domnul îi numește: „poporul pe care Mi l-am alcătuit ca să vestească laudele Mele” (v. 21). Este ca și când ar spune: „Ei sunt martorii Mei, reprezentanții Mei aleși într-o lume apostată.” (…) Dumnezeu ne solicită deci cooperarea. Cerințele Sale sunt drepte și rezonabile. (…) Când primim Numele lui Hristos, depunem un jurământ că Îl vom reprezenta. Pentru a ne putea respecta jurământul, Domnul Hristos trebuie să ia chip în noi, nădejdea slavei. Viața zilnică trebuie să devină din ce în ce mai asemănătoare cu viața lui. Trebuie să fim creștini în fapte și în adevăr. Hristos nu ia în calcul prefăcătoria. El va spune bun-venit în curțile cerești numai acelora care au un creștinism autentic. Viața celor care se numesc creștini, dar care nu duc viața lui Hristos este o batjocură de religie.
Dumnezeu nu ne cere să-I cumpărăm favoarea prin vreun sacrificiu costisitor. El ne cere doar slujirea unei inimi umile, pocăite, care a acceptat bucuroasă și recunoscătoare darul Său gratuit. Omul care Îl primește pe Hristos ca Mântuitor personal are în posesie salvarea oferită de Hristos. Să nu uite niciodată că a primit fără plată și că trebuie să dea la fel, fără plată! Ești conștient de valoarea ta în ochii lui Dumnezeu? El spune: „Ești lucrător împreună cu Mine? Răspândești raze
clare de lumină asupra lumii căzute? Cauți să îți folosești toate capacitățile și puterile date de Dumnezeu?” Poate că nu ești pastor, dar martor poți fi. Poate că nu ești un vorbitor convingător, dar ai putea fi convingător trăind ca Hristos, lăsând lumina ta să lumineze înaintea oamenilor.
Un creștin autentic și iubitor este cel mai puternic argument ce poate fi adus în favoarea adevărului biblic. Un asemenea om este reprezentantul lui Hristos. Viața lui este cea mai convingătoare dovadă în sprijinul puterii harului divin. Când cei din poporul lui Dumnezeu integrează neprihănirea lui Hristos în viața lor zilnică, păcătoșii vor fi convertiți și victoriile asupra inamicului vor fi câștigate.
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 392 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Sărbători și aniversări.
Soarele apune: B 16:57, CT 16:47, IS 16:44, MS 16:58, SM 17:01, DJ 17:06, AR 17:09





