REGULILE BIBLIEI PENTRU DĂRUIRE

Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul Dumnezeul tău.
Deuteronomul 16:17

Ascultă ediția audio aici.

Experiența creștinilor din Macedonia constituie o minunată ilustrare a atitudinii iubitoare și jertfitoare pe care harul lui Hristos o sădește în inimă. Apostolul Pavel scrie despre ei: „În mijlocul multor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare și sărăcia lor lucie au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor. (…) Și ne-au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți. Și au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu” (2 Corinteni 8:2,4,5). Oriunde Se află Duhul lui Hristos vor exista roade corespunzătoare.

În sistemul biblic de zecimi și daruri, sumele aduse de diferite persoane vor varia bineînțeles foarte mult, din moment ce sunt proporționale cu venitul. Din partea unui om sărac, zecimea va fi o sumă mică și darurile lui vor fi potrivite capacității sale. Dar nu mărimea darului face ca jertfa să fie primită de Dumnezeu, ci scopul urmărit, atitudinea de recunoștință și iubire pe care o exprimă. Săracii să nu își considere darurile atât de mici încât nu merită să fie menționate! Să dea potrivit cu puterea lor, considerând că ei sunt slujitorii lui Dumnezeu și că El va primi darul lor.

Cel căruia Dumnezeu i-a încredințat un capital mare, dacă Îl iubește pe Dumnezeu și se teme de El, nu va considera că este o povară să răspundă cerințelor unei conștiințe luminate potrivit așteptărilor lui Dumnezeu. Bogații vor fi ispitiți să se complacă în egoism și avariție și să rețină ceea ce este al Domnului, dar cel care este în acord cu voia lui Dumnezeu, când este ispitit, îi răspunde lui Satana: „Stă scris: «Va fura oare un om pe Dumnezeu?»” (…) Cei care au în vedere mereu realitățile veșnice, care Îl iubesc pe Domnul cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea lor și pe aproapele lor ca pe ei înșiși, își vor împlini întreaga datorie cu conștiinciozitate, ca și când cortina ar fi fost dată deoparte și ei ar putea fi văzuți lucrând sub privirile universului ceresc. (…) Toți cei care posedă (…) spiritul lui Hristos își vor aduce darurile la vistieria Domnului cu promptitudine plină de bucurie.

Ce n-ar trebui să fie o barieră în calea ospitalităţii?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

Răspunsul se află la pagina 372 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Ospitalitatea.

Soarele apune: B 18:16, CT 18:06, IS 18:05, MS 18:19, SM 18:23, DJ 18:26, AR 18:30

În locurile cerești
În locurile cerești
„În locurile cerești” de Ellen White este o carte devoțională care inspiră cititorii să experimenteze zilnic pacea, speranța și bucuria unei relații profunde cu Dumnezeu. Prin gânduri pline de încurajare și promisiuni biblice, cartea ne reamintește că, indiferent de haosul și incertitudinile din lume, Dumnezeu ne oferă siguranța iubirii Sale și privilegiul de a trăi cu mintea și inima îndreptate spre lucrurile cerești. Cu un mesaj relevant pentru vremurile în care trăim, această carte te invită să descoperi o perspectivă cerească asupra vieții și să îți întărești credința, pășind alături de Isus spre o speranță eternă.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor