PLANUL DIVIN DE SUSȚINERE A LUCRĂRII

Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va fi udat și el.
Proverbele 11:25

Ascultă ediția audio aici.

Domnul a făcut ca răspândirea Evangheliei să fie dependentă de abilitatea consacrată și de darurile și sacrificiile de bunăvoie ale poporului Său. Când a chemat oameni să predice Cuvântul, i-a dat întregii biserici privilegiul să participe la această lucrare prin contribuția cu mijloace materiale la susținerea acesteia. El a poruncit bisericii să poarte de grijă de cei săraci, întrucât biserica este reprezentanta Sa. A zecea parte din tot venitul este pretinsă de Domnul drept partea Sa, pentru a fi consacrată în întregime susținerii celor care s-au dedicat predicării Evangheliei. În plus, El așteaptă de la noi daruri și sacrificii pentru cauza Sa și pentru împlinirea nevoilor săracilor. (…)

Domnul Își revarsă permanent binecuvântările și îndurările asupra oamenilor. Dacă ar fi retrase aceste daruri, noi am dispărea. În fiecare moment, El are în vedere familia Sa umană. „El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 5:45). El dă „timpuri roditoare, v-a dat hrană din belșug și v-a umplut inimile de bucurie” (Faptele apostolilor 14:17). Dumnezeu îi dă omului putere să strângă bogăție. Gândirea ageră, ascuțită, și abilitatea de a plănui și a executa sunt de la El. El este Cel care ne binecuvântează cu sănătate și creează șansele să câștigăm mijloace materiale prin folosirea înțeleaptă a puterilor noastre. Dumnezeu ne spune: „O parte din banii pe care te-am făcut capabil să-i câștigi sunt ai Mei. Adu-i la vistierie ca zecime și daruri, ca să fie hrană în casa Mea – să fie ceva care să îi susțină pe cei care duc în lume Evanghelia harului Meu.”

Dumnezeu ar fi putut, fără colaborarea omului, să facă să progreseze lucrarea Sa în lume și să îngrijească de cei săraci. El cere din partea noastră slujire și daruri nu numai ca să ne putem manifesta iubirea față de El și față de semeni, ci și pentru că slujirea și sacrificiul pentru binele altora va întări spiritul de binefacere în inima dăruitorului, apropiindu-ne mai mult de El, care, deși era bogat, S-a făcut sărac pentru noi, ca prin sărăcia Lui noi să fim bogați. Numai urmând astfel exemplul Mântuitorului caracterul nostru se va dezvolta în asemănare cu El.

Ce ar trebui să facem astfel încât să fim mult mai fericiţi şi mult mai utili?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

Răspunsul se află la pagina 371 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Ospitalitatea.

În locurile cerești
În locurile cerești
„În locurile cerești” de Ellen White este o carte devoțională care inspiră cititorii să experimenteze zilnic pacea, speranța și bucuria unei relații profunde cu Dumnezeu. Prin gânduri pline de încurajare și promisiuni biblice, cartea ne reamintește că, indiferent de haosul și incertitudinile din lume, Dumnezeu ne oferă siguranța iubirii Sale și privilegiul de a trăi cu mintea și inima îndreptate spre lucrurile cerești. Cu un mesaj relevant pentru vremurile în care trăim, această carte te invită să descoperi o perspectivă cerească asupra vieții și să îți întărești credința, pășind alături de Isus spre o speranță eternă.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor