CALEA DOMNULUI, NU A NOASTRĂ

Arată-mi, Doamne, căile Tale și învață-mă cărările Tale! Povățuiește-mă în adevărul Tău și învață-mă, căci Tu ești Dumnezeul mântuirii mele, Tu ești totdeauna nădejdea mea!
Psalmii 25:4,5

Ascultă ediția audio aici.

Porunca primită de Moise a fost: „«I-a seama», i s-a zis, «să faci totul după chipul care ți-a fost arătat pe munte»” (Evrei 8:5). Cu toate că era plin de zel să facă lucrarea lui Dumnezeu și ar fi avut la dispoziție oamenii cei mai talentați și înzestrați pentru a-i îndeplini orice sugestie pe care ar fi făcut-o, Moise nu a realizat nici un singur lucru – un clopoțel, o rodie, un ciucure, o perdea sau vreun vas – fără a se potrivi modelului ideal al lui Dumnezeu care i-a fost arătat. (…) Patruzeci de zile de comunicare i-au fost date și, când a coborât la poalele muntelui, el era în măsură să prezinte exact tiparul arătat pe munte. (…)

Acolo unde mulți au greșit, a fost din cauza respectării atente nu a ideilor lui Dumnezeu, ci a propriilor lor idei. Însuși Hristos a spus: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând” (Ioan 5:19). Atât de mult a fost Isus golit de Sine Însuși încât nu Și-a permis nicio schemă sau plan. El a trăit acceptând planurile lui Dumnezeu pentru El, iar Tatăl I-a dezvăluit zi de zi planurile Sale. Dacă Isus a fost absolut cu totul dependent și dacă El a afirmat: „Tot ce Îl văd pe Tatăl făcând întocmai fac și Eu”, cu cât mai mult ar trebui ca agenții umani să depindă constant de Dumnezeu pentru îndrumare, în așa fel încât viața lor să poată fi pur și simplu o punere în aplicare a planurilor lui Dumnezeu? (…) Modul nostru de acțiune trebuie să fie doborât. Mândria și suficiența de sine trebuie crucificate și golul astfel creat să fie umplut cu Duhul și puterea lui Dumnezeu. (…) A urmat Isus Hristos, Maiestatea cerului, modul Lui propriu de acțiune? Uită-te la El în chinul sufletesc din Ghetsimani, rugându-Se Tatălui! Ce forțe au produs acele broboane de sânge de pe fruntea Sa în agonie? Oh, păcatele lumii întregi erau asupra Lui! Separarea de iubirea Tatălui I-a forțat buzele tremurânde și palide să strige: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta!” (Matei 26:39). Această rugăciune s-a repetat de trei ori, urmată de: „totuși facă-se nu voia Mea, ci a Ta!” (Luca 22:42). Aceasta trebuie să fie și atitudinea noastră – „Nu voia mea, ci voia Ta să se facă, o, Doamne!” Iată adevărata convertire!