IZVORUL ÎNȚELEPCIUNII

Frica de Domnul este începutul înțelepciunii; toți cei ce o păzesc au o minte sănătoasă și slava Lui ține în veci.
Psalmii 111:10

Ascultă ediția audio aici.

Este mare lucru să fii înțelept în fața lui Dumnezeu. Frica de Domnul este începutul înțelepciunii. Aceasta este educația inimii și este de mai mare importanță decât educația dobândită doar din cărți. E bine și esențial să obținem o cunoaștere a lumii în care trăim, dar, dacă pierdem din vedere eternitatea, vom suferi o pierdere pe care nu o mai putem recupera niciodată. Va fi asemenea cunoașterii dobândite prin mâncarea fructului din pomul oprit. (…)

Ce poate cunoaște cel mai învățat om într-ale științei de carte, fără cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu? Fără educația aflată în Biblie, cum să ajungem la lumea viitoare, unde vom fi în prezența lui Dumnezeu și Îi vom vedea fața? Nimic din înțelepciunea lumii, din cunoașterea câștigată din cărți nu reprezintă o bază autentică și sigură pe care să putem construi pentru eternitate. Nimic în afară de pâinea care vine din cer nu satisface foamea spirituală. „Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer și dă lumii viața” (Ioan 6:33). „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață” (v. 63). (…) Pe măsură ce ne hrănim din cuvintele lui Hristos mâncăm pâinea vieții, care dă vitalitate spirituală. Cuvântul singurului Dumnezeu adevărat este infailibil. Înțelepciunea, sfințenia, puterea și dragostea care sunt infinite se împletesc și ne indică standardul prin care Dumnezeu măsoară caracterul. Cuvântul lui Dumnezeu definește atât de categoric legile Împărăției Sale încât nimeni nu are de ce să umble în întuneric. Legea Sa este o transcriere a caracterului Său. Acesta este standardul pe care toți trebuie să-l atingă, dacă vor să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să umble în incertitudine. (…) Legea lui Dumnezeu nu a fost abolită. Va dăinui de-a lungul erelor eterne. Prin moartea lui Hristos, Legea a fost amplificată și păcatul a fost demascat în adevărata lui lumină.

Ce salvare iese la iveală datorită legământului prin care Dumnezeu a promis să fie Tatăl nostru, singurul Său Fiu – Răscumpărătorul nostru, și Duhul Sfânt – Mângâietorul, Sfetnicul și Cel care ne sfințește! Nu suntem în siguranță dacă ne așezăm picioarele pe un teren mai jos decât acesta.

Care este lucrarea specială a tatălui, mai presus de oricare alta?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.

Răspunsul se află la pagina 182 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024

Soarele apune: B 20:30, CT 20:19, IS 20:32, MS 20:42, SM 20:53, DJ 20:39, AR 20:53

În locurile cerești
În locurile cerești
„În locurile cerești” de Ellen White este o carte devoțională care inspiră cititorii să experimenteze zilnic pacea, speranța și bucuria unei relații profunde cu Dumnezeu. Prin gânduri pline de încurajare și promisiuni biblice, cartea ne reamintește că, indiferent de haosul și incertitudinile din lume, Dumnezeu ne oferă siguranța iubirii Sale și privilegiul de a trăi cu mintea și inima îndreptate spre lucrurile cerești. Cu un mesaj relevant pentru vremurile în care trăim, această carte te invită să descoperi o perspectivă cerească asupra vieții și să îți întărești credința, pășind alături de Isus spre o speranță eternă.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video