FALS SAU ADEVĂRAT?

Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească.
Filipeni 4:8

Ascultă ediția audio aici.

În versetul de astăzi, apostolul Pavel face o listă destul de vastă a elementelor care ar trebui să definească un creștin. Vreau însă să ne oprim asupra unei singure direcții și să întrebăm asemenea lui Pilat: Ce este adevărul?

În era noastră, sursele de informare sunt tot mai multe, iar numărul lor a crescut proporțional cu dezvoltarea tehnologiei și a mijloacelor de comunicare. Oricine, oricând, poate să transmită orice mesaj dorește. Însă multitudinea de date ne face uneori să suferim de strabism ideologic. Afirmăm că ne identificăm cu un set de convingeri, însă prin comportament și alegeri, dăm credit altor credințe.

De exemplu, inspirată de Dumnezeu, Ellen White spune despre cafea că este otravă pentru sistemul nervos (vezi Îndrumarea copilului, p. 403). De cealaltă parte, cercetătorii concluzionează despre aceeași băutură că are efecte protectoare asupra creierului (Carneiro, S., Trends in Food Science & Technology, pp. 167–179). În această situație, de ce parte să te așezi? Contextul social pare și el că favorizează o anumită direcție. Până la urmă, cum poți să treci o gardă, să împărtășești impresii cu prietenii sau să faci o călătorie lungă fără o cafea, nu-i așa?

Hotărârile n-ar trebui să fie atât de dificile, cât timp ne-am definit ierarhia surselor de autoritate. Dacă așezăm în capul listei Cuvântul lui Dumnezeu și învățăturile pe care le-am primit prin Spiritul Profetic, atunci lucrurile ar trebui să fie clare. Orice ar spune un om, oricât de înaltă este poziția lui profesională, oricâte studii ar fi făcut, întotdeauna descoperirile trebuie subordonate voii lui Dumnezeu descoperite față de noi. Este nevoie de multă umilință să urmez îndrumările Sale cât timp ele contrazic cercetările științifice! Cu toate acestea, numai ascultarea poate să aducă binecuvântare.

Pentru tine cine definește adevărul? Cere-I Duhului Său să alinieze orice credință și dorință Cuvântului Său sigur!

 

autor: Loredana Catrinescu

Armoniile vieții sănătoase
Armoniile vieții sănătoase
Sănătatea noastră este un dar de care suntem responsabili. Este un privilegiu, dar este și o luptă pe care trebuie să o dăm în fiecare zi cu acele obiceiuri care nu ne îngăduie să ne bucurăm de viața fericită pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Dacă vrei cu adevărat să fii sănătos, te așteptăm alături de noi în această călătorie de 366 de zile! Ne dorim ca, la final, viața ta să fie la fel de fericită cum a fost a paraliticului de la Betesda!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor