PUTEREA MINȚII

Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.
Efeseni 4:31

Ascultă ediția audio aici.

Într-o zi, la spitalul de psihiatrie, s-a prezentat o doamnă mai în vârstă ce suferea de insomnie. După o lungă discuție purtată în cabinet am aflat motivul numeroaselor nopți nedormite și al stării de neliniște. Suferea de depresie, boală ce s-a dezvoltat în urma decesului fiicei sale, ce avusese loc în urmă cu patru ani. Odată cu depresia și-au făcut loc în sufletul ei amărăciunea, mânia și răutatea pe care o nutrea față de alți membri ai familiei. Toate acestea au dus la apariția unor afecțiuni fizice ce au fost investigate în cadrul clinicilor de specialitate, dar fără succes terapeutic.

Mulți oameni sunt conduși de resentimente și mânie, aceștia țin în ei toate rănile de care au avut parte în viață și nu reușesc niciodată să treacă peste ele. În loc să scape de durere uitând și iertându-i pe cei care le-au făcut rău, ei continuă să evoce capitole demult încheiate. Sunt stăpâniți de resentimente și refuză să se vindece, interiorizându-și astfel mânia, în timp ce alții „explodează”, revărsând-o asupra altora. Ambele abordări sunt nesănătoase, deoarece originea, dezvoltarea și evoluția fiecărei boli sunt întotdeauna legate, în diferite grade, de psihicul nostru.

Ellen G. White spune: „Între minte și corp există o strânsă legătură. Când suferă unul, suferă și celălalt. Starea mintală influențează sănătatea într-o măsură mult mai mare decât ar crede cineva… Curajul, nădejdea, credința, simpatia, iubirea, toate acestea dau sănătate și prelungesc viața. O minte mulțumită, un spirit plăcut sunt sănătate pentru corp și putere pentru suflet. O inimă veselă este un bun leac” (Divina vindecare, p. 173).

autor: Elisabeta Chirilianu

Armoniile vieții sănătoase
Armoniile vieții sănătoase
Sănătatea noastră este un dar de care suntem responsabili. Este un privilegiu, dar este și o luptă pe care trebuie să o dăm în fiecare zi cu acele obiceiuri care nu ne îngăduie să ne bucurăm de viața fericită pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Dacă vrei cu adevărat să fii sănătos, te așteptăm alături de noi în această călătorie de 366 de zile! Ne dorim ca, la final, viața ta să fie la fel de fericită cum a fost a paraliticului de la Betesda!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor