Atunci voi turna peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare și de rugăciune și își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu și-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.
Zaharia 12:10
Ascultă ediția audio aici.
Cu toții am avut perioade în care ne rugam mult, ne trezeam dimineața să studiem, iar gândul că putem sta de vorbă cu Dumnezeu ne atrăgea. Ne liniștea. Ne făcea plăcere să stăm în prezența lui Dumnezeu, acasă la noi. Viața noastră parcă înflorea. Ne rugam pentru cei din jurul nostru și vedeam cum Dumnezeu lucrează.
Apoi, ceva se întâmpla și totul începea cu o zi de compromis. Îți vine să spui că nu e mare lucru, dar în ziua aceea ai cea mai mare nevoie de susținere pentru a rămâne lângă Hristos. Știți despre ce vorbesc. Psalmii 106:13 spune așa: Dar au uitat curând lucrările Lui și n-au așteptat împlinirea planurilor Lui.
Multe lucruri din lumea aceasta ne fac să ne luăm gândul de la Dumnezeu și să uităm de minunile pe care El le-a realizat în viața noastră, de momentele-cheie în care ne-a susținut și în care a fost ajutorul nostru. Atunci, pericolul pândește la ușă. Rugăciunea are și rolul acesta, de a ne aduce aminte de cât de puternic este Dumnezeu, de modul în care El a lucrat în viața mea în trecut și de asigurarea că îmi vrea binele veșnic.
Odată despărțit de Dumnezeu, mă aflu în prăpastia vieții de credință, fiindu-mi imposibil să mă ridic prin puterile mele.
Domnul spune, prin Zaharia, că până și dorința de pocăință și nevoia de rugăciune sunt un dar de la Dumnezeu. Poate că L-ai străpuns pe Hristos de atâtea ori. Astăzi Dumnezeu dorește să toarne peste tine un duh de rugăciune, un duh de îndurare. Lacrimile sunt firești atunci când L-ai străpuns pe Dumnezeu prin alegerile tale, dar nu uita că, prin rugăciune, Dumnezeu vrea să îți întorci privirea spre El. Indiferent cât de grav îți este păcatul, cât de mare îți este trădarea, Dumnezeu te așteaptă.
Doamne, toarnă peste noi un duh de rugăciune! Amin.
autor: Mihai Petcu
