EDUCAȚIA LUI ISUS HRISTOS

Și Pruncul creștea și Se întărea; era plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era peste El.
Luca 2:40

Ascultă ediția audio aici.

  

Caracterul lui Isus Hristos este marele model care ilustrează rodul adevăratei educații. Trăind în condiții omenești și într-o natură umană, cu ajutorul Duhului Sfânt, El a putut spune: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9). Cu siguranță, acesta este scopul lui Dumnezeu și cu poporul Său: să reflecte slava Sa. Având în vedere acest scop înalt, vă invit să examinăm patru factori ai educației lui Isus care au contribuit la modelarea caracterului Său și care pot favoriza modelarea tinerilor de astăzi:

1.  Natura – mediul ideal de educație. Pentru educația Fiului Său, Tatăl ceresc n-a ales mediul urban, ci mediul rural. Cadrul natural influențează echilibrul sistemului nervos, dezvoltarea unui stil de viață sănătos și apropierea de Creatorul naturii.

2.  Munca utilă – un cadru benefic de folosire a timpului și energiei. Copilul Isus era ocupat cu treburi gospodărești și cu atelierul de tâmplărie. Astfel, erau eliminate clipele ispititoare de lenevie, care constituie un real pericol pentru tineri. În plus, activitățile practice utile favorizează sănătatea trupului și a minții, întăresc voința și-l pregătesc pe tânăr pentru responsabilitățile vieții de adult.

3.  Familia – principalii profesori în educația lui Isus au fost părinții. În felul acesta, valorile morale împreună cu viziunea corectă despre viață i-au fost transmise într-un mod profund, văzându-le împlinite în viața lor.

4.  Biblia – ca manual de bază în educație. Încă din copilărie, elevul Isus a beneficiat de expunerea sufletului în fața Cuvântului lui Dumnezeu. Această sursă de înțelepciune și de iluminare spirituală i-a modelat viața și slujirea.

În concluzie, aceste principii care au stat la baza educației lui Isus constituie cel mai potrivit cadru de dezvoltare pentru elevii de astăzi. Ce-ai putea face în calitate de părinte sau de profesor ca să oferi mai mult din beneficiile acestor factori de educație?

autor: Mihai Goran

Învățând să fim mai buni
Învățând să fim mai buni
Devoționalul principal al anului 2023 este scris de profesori, de pastori și de elevi din România,, care au gustat bunătatea lui Dumnezeu în familie și în sistemul adventist de educație. În fiecare dimineață, suntem invitați să îmbrățișăm umilința, răbdarea, dragostea și împreuna-simțire. În Hristos, putem învăța să fim buni unii cu alții. Până la urmă, aceasta este limba cerului!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor