Prin credință a părăsit el Egiptul fără să se teamă de mânia împăratului, pentru că a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel care este nevăzut.
Evrei 11:27
Ascultă ediția audio aici.
Educația pe care Moise o primise în Egipt i-a fost un ajutor în multe privințe, însă cea mai valoroasă pregătire pentru misiunea vieții lui a fost cea din timpul cât a fost angajat ca păstor. Moise era din fire impulsiv. În Egipt, ca favorit al faraonului și al poporului, conducător militar de succes, fusese obișnuit să primească laude și aprecieri. Atrăsese poporul de partea sa. Acțiunea de eliberare a lui Israel el spera să o îndeplinească prin propriile puteri. Foarte diferite au fost însă lecțiile pe care a trebuit să le învețe ca reprezentant al lui Dumnezeu. Mânându-și turmele în pustietatea munților și pe pajiștile înverzite ale văilor, el a învățat credința, blândețea, răbdarea, umilința și renunțarea de sine. A învățat să îngrijească oile slabe, să le oblojească pe cele bolnave, să le caute pe cele rătăcite, să le suporte pe cele nesupuse, să aibă grijă de mielușei și să le hrănească pe cele bătrâne și pe cele slăbite.
Prin această activitate, Moise a fost adus mai aproape de Marele Păstor. El a ajuns într-o legătură strânsă cu Sfântul lui Israel. Nu mai plănuia să facă o mare lucrare. El căuta să ducă la bun sfârșit cu devotament, ca pentru Dumnezeu, misiunea încredințată. Recunoștea prezența lui Dumnezeu în jurul său. Întreaga natură îi vorbea despre Cel Nevăzut. Îl cunoștea pe Dumnezeu în mod personal și, meditând asupra caracterului Său, el începea să fie pătruns din ce în ce mai mult de prezența Sa. (…)
După această experiență, Moise a auzit chemarea cerească de a schimba toiagul de păstor cu sceptrul autorității, de a-și lăsa turma de oi și a trece la conducerea lui Israel. Porunca divină l-a găsit neîncrezător în sine, cu o exprimare greoaie și timid. Era copleșit de sentimentul că nu este capabil să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Însă a acceptat misiunea punându-și toată încrederea în Domnul. Măreția misiunii sale i-a solicitat aproape toate puterile minții. Dumnezeu i-a binecuvântat supunerea neîntârziată și el a devenit elocvent, încrezător, cu stăpânire de sine, pregătit pentru cea mai mare lucrare încredințată vreodată omului. Despre el este scris: „În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut față în față” (Deuteronomul 34:10). (Divina vindecare, pp. 474, 475)
De ce anume ar trebui să mă dezvăț ca să Îi aduc lui Dumnezeu o slujire mai bună?
