IEHOVA EMANUEL

Domnul va fi împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn și Numele Lui va fi singurul Nume.
Zaharia 14:9

Ascultă ediția audio aici.

Împărăția harului lui Dumnezeu se instaurează chiar acum prin faptul că, zi de zi, inimile care au fost pline de păcat și de răzvrătire se supun suveranității iubirii Sale. Totuși instaurarea deplină a Împărăției slavei Sale nu va avea loc până la cea de-a doua venire a lui Hristos. „Domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt” (Daniel 7:27). Ei vor moșteni Împărăția care le-a fost pregătită „de la întemeierea lumii” (Matei 25:34). Iar Domnul Hristos Își va manifesta marea Sa putere și va domni.

Porțile cerești se vor deschide din nou și Mântuitorul va veni cu zeci de mii de ori zece mii și mii de mii de sfinți, ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Iehova Emanuel „va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, și Numele Lui va fi singurul Nume” (Zaharia 14:9). „Cortul lui Dumnezeu” va fi cu oamenii „și El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor” (Apocalipsa 21:3).

Dar înainte de acea venire a Sa, Domnul Isus a spus că „această Evanghelie a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor” (Matei 24:14). Împărăția Sa nu va veni până când vestea bună a harului și a iubirii Sale nu va fi dusă pe întregul pământ. Prin urmare, dacă ne consacrăm lui Dumnezeu și câștigăm suflete pentru El, noi grăbim venirea Împărăției Sale. Numai aceia care se dedică slujirii Sale, spunând: „Iată-mă, trimite-mă!” (Isaia 6:8), pentru a deschide ochii orbilor și a-i întoarce pe oameni de la întuneric la lumină și de sub puterea lui Satana la Dumnezeu „ca să primească iertarea păcatelor și moștenirea împreună cu cei sfinți” (Faptele 26:18) – numai aceia se roagă cu sinceritate: „Vie Împărăția Ta.” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 108, 109)

Aștept eu și sunt activ în vederea celei de a doua veniri a lui Iehova Emanuel? Poate confirma cineva acest lucru?

Isus, nume mai presus de orice nume
Isus, nume mai presus de orice nume
Acest devoțional îți va face cunoștință cu Isus, în cazul în care nu L-ai întâlnit deja pe Cel care Și-a dat viața pentru tine. Dacă deja ai simțit atingerea iubitoare a Mântuitorului, avem certitudinea că această lectură zilnică îți va îmbogăți relația cu El. Faptul de a-L face cunoscut a fost marele puls al vieții și lucrării lui Ellen White. Rugăciunea noastră este ca această moștenire să fie transmisă mai departe prin intermediul tău, până când toți Îl vom striga pe nume pe Isus - nume mai presus de orice nume.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor