ARHITECT CERESC

„Toate aceste lucruri doar mâna Mea le-a făcut și toate și-au căpătat astfel ființa”, zice Domnul.
Isaia 66:2

Ascultă ediția audio aici.

Noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu nu numai cu toată inima, mintea și sufletul nostru, ci și cu toată puterea noastră. Aceasta implică folosirea deplină și inteligentă a puterilor fizice.

Domnul Hristos a fost un lucrător conștiincios atât în domeniul lucrurilor trecătoare, cât și în domeniul lucrurilor spirituale, și în toate activitățile Sale a dovedit hotărâre să împlinească voia Tatălui. Lucrurile din cer și cele de pe pământ sunt într-o legătură mai strânsă cu Hristos și sub o conducere mai directă a Sa decât înțeleg mulți. Domnul Hristos Însuși a plănuit amenajarea primului sanctuar de pe pământ. El este Cel care a prescris fiecare detaliu cu privire la construirea Templului lui Solomon. Acela care, în timpul vieții pământene, a lucrat ca tâmplar în Nazaret a fost Arhitectul ceresc ce a conceput planul pentru edificiul sfânt în care urma să fie onorat Numele Său.

Domnul Hristos a fost cel care le-a dat constructorilor cortului întâlnirii înțelepciunea de a executa cele mai frumoase și mai iscusite lucrări. El a spus: ,,Să știi că am ales pe Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminția lui Iuda. L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înțelepciune, pricepere și știință pentru tot felul de lucrări. (…) Și iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminția lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiți, ca să facă tot ce ți-am poruncit” (Exodul 31:2,3,6).

Dumnezeu dorește ca toți lucrătorii Săi din toate domeniile să-L considere Dătătorul tuturor bunurilor pe care ei le au. Toate invențiile și inovațiile bune Îl au ca sursă pe Acela al cărui plan este minunat și a cărui execuție este excelentă (Isaia 28:29). Atingerea dibace a mâinii medicului, puterea lui asupra nervilor și mușchilor, cunoștințele lui cu privire la organismul delicat al omului constituie înțelepciunea puterii divine, care trebuie folosită pentru a veni în ajutorul celor suferinzi. Îndemânarea cu care tâmplarul folosește ciocanul, puterea cu care fierarul face să răsune nicovala vin de la Dumnezeu. El i-a înzestrat pe oameni cu talente și așteaptă de la ei să-L caute pentru a primi sfat. Indiferent ce-am face, indiferent de domeniul în care ne desfășurăm activitatea, Dumnezeu dorește să ne conducă mintea în așa fel încât să putem realiza o lucrare desăvârșită. (Parabolele Domnului Hristos, pp. 348, 349)

Cum să-L iubesc pe Dumnezeu cu toate puterile mele fizice, în timpul activităților mele de astăzi?

Isus, nume mai presus de orice nume
Isus, nume mai presus de orice nume
Acest devoțional îți va face cunoștință cu Isus, în cazul în care nu L-ai întâlnit deja pe Cel care Și-a dat viața pentru tine. Dacă deja ai simțit atingerea iubitoare a Mântuitorului, avem certitudinea că această lectură zilnică îți va îmbogăți relația cu El. Faptul de a-L face cunoscut a fost marele puls al vieții și lucrării lui Ellen White. Rugăciunea noastră este ca această moștenire să fie transmisă mai departe prin intermediul tău, până când toți Îl vom striga pe nume pe Isus - nume mai presus de orice nume.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentȚARĂ
Articolul următorTITIREZUL OPRIT