Ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.
Efeseni 5:27
Ascultă ediția audio aici.
Nici cel mai profund interes manifestat de oameni pentru deciziile tribunalelor pământești nu poate egala interesul arătat în curțile cerești când numele scrise în cartea vieții ajung să fie analizate înaintea Judecătorului întregului pământ. Mijlocitorul divin pledează ca toți aceia care au învins prin credința în sângele Său să fie iertați de păcate, să fie readuși în casa din Eden și să fie încoronați împreună-moștenitori cu El la „vechea stăpânire” (Mica 4:8). Satana a crezut că, prin amăgirea și ispitirea omenirii, va dejuca planul divin urmărit prin crearea omului, dar acum Hristos cere ca acest plan să fie adus la îndeplinire ca și cum omul n-ar fi căzut niciodată. El cere pentru poporul Său nu numai iertare și disculpare totală și definitivă, ci și dreptul de a împărți cu El gloria și tronul Său.
În timp ce Isus mijlocește pentru supușii harului Său, Satana îi acuză înaintea lui Dumnezeu că sunt călcători ai Legii. Marele amăgitor a încercat să-i ducă la scepticism, să-i facă să-și piardă încrederea în Dumnezeu, să se despartă de dragostea Sa și să calce Legea Sa. Acum, el arată către raportul vieții lor, către defectele lor de caracter și lipsa de asemănare dintre ei și Hristos, fapt care Îl dezonorează pe Răscumpărătorul lor, și face referire la toate păcatele pe care el i-a ispitit să le comită. Din cauza tuturor acestora, el îi pretinde supușii lui.
Isus nu le scuză păcatele, ci face trimitere la pocăința și credința lor și, cerând iertare în numele lor, Își înalță mâinile rănite înaintea Tatălui și a sfinților îngeri, spunând: „Îi cunosc pe nume, i-am săpat pe palmele Mele.” „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită” (Psalmii 51:17). Iar acuzatorului poporului Său îi spune: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El, care a ales Ierusalimul! Nu este el (…) un tăciune scos din foc?” (Zaharia 3:2). Hristos îi îmbracă atunci cu propria neprihănire pe cei care I-au rămas devotați, pentru a prezenta înaintea Tatălui o „Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27). (Tragedia veacurilor, pp. 483, 484)
Dacă Hristos este de partea mea la judecată, de ce mă tem câteodată de ea?
