Fiecare moment contează

„Dimineața seamănă-ți sămânța și până seara nu lăsa mâna să ți se odihnească, fiindcă nu știi ce va izbuti: aceasta sau aceea sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune.” (Eclesiastul 11:6)

Ascultă ediția audio aici.

Este larg acceptată ideea că hărnicia se numără printre virtuțile fără de care nu te poți considera complet. Un om harnic se bucură de rezultatele muncii lui, de cele necesare vieții și de aprecierea celor din jur. Hărnicia nu se observă din cuvinte, ci din fapte. Dar ne-am gândit vreodată că a fi harnic aduce avantaje dincolo de bunăstare? Conștientizăm că munca este o binecuvântare și pe alte paliere? Probabil te gândești la aspecte legate de sănătate. Da, munca aduce beneficii pentru sănătatea fizică. Mai este oare ceva?

Creștini fiind, avem o preocupare permanentă pentru sfințirea vieților noastre. Am luat în serios rezistența în fața ispitelor, conștienți fiind că Diavolul este în permanență pe urmele acelora care Îi slujesc lui Dumnezeu. Suntem atenți, veghem și luptăm cu pornirile noastre. Am găsit însă o declarație extraordinară pe care Ellen White o face cu privire la puterea morală. Ea declară așa: „Inactivitatea fizică slăbește nu doar forța mentală, ci și pe cea morală” (Ed, p. 179). Dumnezeu leagă, așadar, munca – în special pe cea fizică – de puterea noastră în fața ispitei. O viață activă, concentrată constant asupra lucrului ce trebuie bine făcut, ne va feri de momente în care Diavolul să ne ademenească. Curați fiind, vom avea conștiința curată. Iar pentru creștin, conștiința curată este direct legată de fericire. Nu poți fi fericit când ești murdar. Pentru a nu ajunge murdar, Dumnezeu ți-a oferit o cale. Privește în jurul tău! Caută ceva de făcut! Nu da curs tentației leneviei! Lucrează pentru tine, dar mai ales fii o binecuvântare pentru cei din preajma ta!

Roagă-L pe Dumnezeu să îți deschidă ochii pentru a vedea ce poți face chiar azi!

Provocare:

Fii harnic! Începe dis-de-dimineață, iar până seara nu te opri! Nu îți pot promite că munca îți va fi corect răsplătită, dar cu siguranță vei fi mai ferit de ispite.

Claudiu Gâșman
Conferința Banat

Rămâi TÂNĂR! Urmează-Mă!
Rămâi TÂNĂR! Urmează-Mă!
Cât de bine ar fi dacă avantajele pe care le are fiecare vârstă ar fi puse împreună la lucru! Atunci, familia adventistă ar avea un impact semnificativ în societatea românească și în lume. Misiunea divină pentru zilele din urmă este ca inima părinților să se întoarcă spre copii și inima copiilor să fie în armonie cu a părinților lor (Maleahi 4:6). Așa vom putea pregăti calea pentru venirea Domnului Isus Hristos și nu vom obosi, pentru că „omul nostru dinăuntru se înnoiește” în fiecare zi de har.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent„Békesség és biztonság!”
Articolul următorOdihna