Nicidecum!

Deci, prin credinţă, desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea. (Romani 3:31)

Ascultă ediția audio aici.

În polemicile sale cu acei creștini care erau proveniți dintre evrei, așadar cu iudeii, Pavel încearcă să procedeze astfel încât să nu dea ocazia unei interpretări greșite cu privire la locul ocupat de Lege, credință și har în procesul de mântuire.

Apostolul, folosind stilul socratic ce constă în a pune întrebări didactice, dă răspunsuri care neagă ipoteza și își introduce tezele teologice explicative printr-o expresie emfatică ce contrazice și neagă formulările întrebărilor: „Nicidecum!”

Această negație este categorică și nu lasă loc de dubiu. Pavel o folosește de paisprezece ori în scrisorile sale, întotdeauna după o frază interogativă și, cu o singură excepție, în epistolele după Romani și Galateni. În afară de versetul de astăzi, iată câteva alte contexte: „Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” (Romani 6:1-2). „Atunci, oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege” (Galateni 3:21).

Astăzi, ca întotdeauna, locul Legii, al faptelor, al credinței și al harului în procesul de mântuire a făcut obiectul dezbaterilor și polemicilor aprinse. Luther s-a bazat pe mesajul neprihănirii prin credință (sola fide) pentru a se ridica împotriva mântuirii prin indulgențele impuse de papă. Unii dintre discipolii lui au înțeles Legea ca fiind complet opusă Evangheliei, alte grupuri au legat mântuirea de credința și ascultarea de Evanghelie. Iar unii continuă să pună Legea înaintea Evangheliei. Tuturor acelora care au înțelegeri teologice eronate ce trădează adevărul, Pavel le spune: „Niciodată!”

„Educația, cultura, exercitarea voinței, eforturile omenești, toate acestea au sfera lor de acțiune, dar aici ele sunt cu totul fără putere. Ele pot produce o corectă comportare exterioară, dar nu pot schimba inima; ele nu pot curăți izvoarele vieții. Trebuie să existe o putere care să lucreze dinăuntru, o nouă viață de sus, mai înainte ca oamenii să poată fi schimbați de la păcat la sfințenie. Această putere este Hristos. Numai harul Său poate să învioreze puterile fără viață ale sufletului și să-l atragă spre Dumnezeu, spre sfințire” (Calea către Hristos, p. 13).

Să facem astăzi apel la puterea Domnului de a ne transforma viața și de a ne oferi darul ascultării de sfântă Legea Sa.

Carlos Puyol Buil
Carlos Puyol Buil
Predicator puternic, scriitor prolific și un om cu o credință puternică. Adăugat la aceasta bunătate creștină, smerenie și o minte interesantă și îl aveți pe Carlos Puyol Buil. Născut în Spania, Carlos a crescut în timpul celui de-al doilea război mondial. Dictatura politică, greutățile economice și foarte puținele oportunități au format în zilele sale de tinerețe un spirit nonconformist, cu viziune pentru un viitor mai bun. Cartea „Dar este un Dumnezeu în ceruri” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedentAsemenea lui Isus
Articolul următorPrejudecăți