O moștenire binecuvântată

Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor. (Ieremia 1:5)

Ascultă ediția audio aici.

A fi părinte este un mare privilegiu al vieții, dar este, în același timp, şi o enormă responsabilitate. Părinții le transmit copiilor anumite tendințe și afinități ereditare care, dacă nu sunt avute în vedere din timp, se pot complica în viitor. Să ne amintim că părinții vor fi judecați de Dumnezeu: „Ce scenă va fi aceea în care părinții și copiii lor se vor întâlni la judecata finală! Mii de copii care au fost niște sclavi ai apetitului și ai viciilor degradante, ale căror vieți au fost ruinate moral, vor sta față în față cu părinții care i-au născut. Cine altcineva va trebui să poarte responsabilitatea pentru această situație dacă nu părinții? Oare Domnul i-a făcut pe acești copii atât de corupți? O, nu! Cine, deci, a realizat această lucrare îngrozitoare?

„Nu păcatele părinților au fost cele care s-au transmis în copii sub forma gusturilor și a pasiunilor pervertite? Oare nu tocmai aceia care și-au neglijat propria datorie, în conformitate cu prescripțiile date de Dumnezeu, sunt cei care au realizat o asemenea lucrare? Cum este de sigur faptul că acești părinți există, tot atât de sigur este faptul că ei vor fi nevoiți să se prezinte la judecată înaintea lui Dumnezeu” (Minte, caracter și personalitate, pp. 138–139).

Cu toții avem o influență asupra lumii, dar părinții îi influențează în primul rând pe copiii lor. Cel mai bun cadou pe care îl putem oferi copiilor noștri este să exemplificăm înaintea lor o viață transformată prin Duhul Sfânt: „Ferice de părinții ale căror vieți sunt reflectări veritabile ale caracterului divin, astfel încât făgăduințele și poruncile lui Dumnezeu să trezească în copiii lor respectul și închinarea; ferice de părinții ale căror duioșie, dreptate și îndelungă răbdare reprezintă pentru copil iubirea, dreptatea și îndelunga răbdare ale lui Dumnezeu și care, învățându-l pe copil să-i iubească, să-i asculte și să aibă încredere în ei, îl învață să-L iubească, să-L asculte și să aibă încredere în Tatăl ceresc. Părinții care îi oferă unui copil asemenea daruri îl înzestrează cu o comoară mai prețioasă decât bogățiile tuturor veacurilor, o comoară care rămâne pentru eternitate” (Minte, caracter și personalitate, p. 139).

Biblia spune: „Fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe” (Psalmii 127:3-4).

Să Îi cerem astăzi lui Dumnezeu ca aceia care ne înconjoară să poată să Îl vadă pe El în viaţa noastră.

Carlos Puyol Buil
Carlos Puyol Buil
Predicator puternic, scriitor prolific și un om cu o credință puternică. Adăugat la aceasta bunătate creștină, smerenie și o minte interesantă și îl aveți pe Carlos Puyol Buil. Născut în Spania, Carlos a crescut în timpul celui de-al doilea război mondial. Dictatura politică, greutățile economice și foarte puținele oportunități au format în zilele sale de tinerețe un spirit nonconformist, cu viziune pentru un viitor mai bun. Cartea „Dar este un Dumnezeu în ceruri” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor