Drumul spre Emaus

El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” (Luca 24:17)

Ascultă ediția audio aici.

În amurgul zilei învierii, doi ucenici ai lui Isus se întorceau în satul lor natal, Emaus, aflat la vreo 11 kilometri de Ierusalim. Pe drum vorbeau despre evenimentele petrecute și, cu o dezamăgire adâncă, mărturiseau că își pierduseră orice speranță: „Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel” (v. 21).

Văzuseră minuni, auziseră mesaje, erau siguri că El era Hristosul, Fiul lui Dumnezeu întrupat, dar odată cu coborârea Lui în mormânt, fuseseră îngropate și aceste convingeri.

Își pierduseră orice bucurie. Simțeau nostalgia unui trecut care nu avea să mai revină; erau triști din cauza despărțirii, din cauza golului lăsat de absența cuiva pe care Îl iubiseră. Resimțeau durerea cauzată de momentul în care Învățătorul fusese înmormântat. Erau pustiiți de frustrare, decepție, ca și cum trăiseră o vrajă, o iluzie sau un vis. Separarea de Domnul produce întotdeauna tristețe; cei care cred că se „eliberează” se înșală pe ei înșiși. Întoarcerea la Emaus era ca o întoarcere la punctul de start; Petru, Ioan și Iacov ar fi trebuit să se întoarcă la pescuit, să dispară, să șteargă tot ce trăiseră. Dar ei nu puteau și nu știau să vorbească despre altceva. Niciodată mai înainte nu realizaseră câtă nevoie aveau de prezența Sa, nu știuseră cât Îl iubeau. Așa că Isus a apărut și a călătorit cu ei pe drumul de întoarcere la Emaus.

De ce nu L-au recunoscut pe Isus? Textul spune: „Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască” (v. 16). Lipsa lor de credință, pe care n-o conştientizau, îi împiedica să accepte speranțele mesianice ale contemporanilor lor. Perspectiva înșelătoare pe care o aveau ei despre misiunea lui Mesia îi împiedica să înțeleagă, așa că nu erau pregătiți să accepte nici moartea și nici învierea Sa. Și nu L-au recunoscut pe Isus.

Dar Hristos călătorea alături de ei. Dacă am avut ochii încețoșați de idei preconcepute, dacă am avut dezamăgiri, tristeți, deziluzii în viaţa de credință din cauză că lucrurile nu au funcționat așa cum am sperat, dacă vreodată ne-am gândit să renunțăm și să ne întoarcem la Emaus, Isus, fără ca nici măcar să știm, călătorește alături de noi pe drumurile îndoielii, decepției și dezamăgirii. Și, dacă vrem, ne va deschide ochii și ne va mângâia.

Pentru că există în ceruri un Dumnezeu, când suntem luați cu asalt de îndoială și ne simțim copleșiți de întrebări spirituale, El ne este alături, călătorind împreună cu noi.

Carlos Puyol Buil
Carlos Puyol Buil
Predicator puternic, scriitor prolific și un om cu o credință puternică. Adăugat la aceasta bunătate creștină, smerenie și o minte interesantă și îl aveți pe Carlos Puyol Buil. Născut în Spania, Carlos a crescut în timpul celui de-al doilea război mondial. Dictatura politică, greutățile economice și foarte puținele oportunități au format în zilele sale de tinerețe un spirit nonconformist, cu viziune pentru un viitor mai bun. Cartea „Dar este un Dumnezeu în ceruri” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentLeacul pentru egoism
Articolul următorRămâi cu noi!