Cartea cea mai mică din lume

Grăuntele acesta [de muștar], în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui. (Matei 13:32)

Ascultă ediția audio aici.

În primăvara lui 1977, cercul restrâns care organiza colocvii pentru regina Sofia a Spaniei, din care făceam parte fiind unul dintre consilieri, a sugerat o excursie la un loc din Sierra de Madrid, numit Izvorul Reginei. Regina a acceptat și, în plină natură, fără protocol, așezați cu toții pe iarbă, am savurat un prânz delicios. În acest călduros climat de prietenie și cu un adânc respect pentru suverană, i-am oferit câteva amintiri în miniatură: o fișă de microfilm de 5×5 cm, conținând toată Biblia în limba engleză, un facsimil în miniatură al unuia dintre manuscrisele de la Marea Moartă, într-un mic recipient de la Qumran, pe care îl cumpărasem de la Muzeul Cărții, din Ierusalim, și cartea cea mai mică din lume, care conține Tatăl nostru în șapte limbi. Regina Sofia mi-a mulțumit pentru daruri, am făcut fotografii și, seara, ne-am întors la Madrid.

Reproducerea în miniatură a Rugăciunii Tatăl nostru provenea din Muzeul Gutenberg din Mainz, Germania. Măsura 3,5×3,5cm. Tipărirea și legarea fuseseră o adevărată minune artizanală. Muzeul o oferea într-un etui ce conținea o lupă, așa încât textul să fie perfect lizibil. Cartea cea mai mică din lume conține cea mai scurtă rugăciune din lume, Tatăl nostru, asemenea grăuntelui de muștar folosit ca ilustrație în învățăturile lui Isus. Rugăciunea-model din Evanghelia după Matei este formulată în cinci versete scurte. Concisă fiind, evită capcana vorbăriei inutile și plictisitoare. Este o rugăciune universală, cea mai cunoscută, cea mai rostită, cea mai completă. Este rugăciunea-model, schema și planul oricărei alte rugăciuni din lume.

Rugăciunea este strigătul unei nevoi, adresat singurei Ființe care o poate împlini. Angoasa păcatului, încredințată singurei Ființe care poate oferi iertare. Implorarea neputinței, acceptarea stării umile, fervoarea pocăinței, credința în milă. În minunata ei concizie, Rugăciunea Tatăl nostru oferă bogăție, plenitudine, continuitate și simetrie a gândurilor, care o transformă, cum spunea Tertullian, într-un admirabil rezumat al întregii Evanghelii, în rugăciunea prin excelență a tuturor creștinilor.

Să ne rugăm lui Dumnezeu în această dimineață, înainte de a pleca la treburile zilnice. Să Îi amintim dragostea noastră profundă pentru El și nevoia imperioasă de a ne fi companion.

Carlos Puyol Buil
Carlos Puyol Buil
Predicator puternic, scriitor prolific și un om cu o credință puternică. Adăugat la aceasta bunătate creștină, smerenie și o minte interesantă și îl aveți pe Carlos Puyol Buil. Născut în Spania, Carlos a crescut în timpul celui de-al doilea război mondial. Dictatura politică, greutățile economice și foarte puținele oportunități au format în zilele sale de tinerețe un spirit nonconformist, cu viziune pentru un viitor mai bun. Cartea „Dar este un Dumnezeu în ceruri” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video