Temperanța creștină

Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. (Romani 12:1)

Trăim într-un veac de necumpătare. Sănătatea și viața sunt sacrificate de către foarte mulți pentru a-și satisface apetitul pentru îngăduințe dăunătoare. Aceste timpuri din urmă sunt caracterizate printr-o moralitate scăzută și debilitate fizică, acestea fiind consecința acestor îngăduințe și a lipsei de voință generală de a se angaja în muncă fizică. Mulți suferă în prezent din cauza lipsei de activitate și a unor obiceiuri greșite. (…)

Când obișnuim să mâncăm și să bem astfel încât ne slăbim puterea fizică și mentală sau devenim prada unor obiceiuri care duc spre aceleași rezultate, noi Îl dezonorăm pe Dumnezeu pentru că Îl jefuim de serviciul pe care îl cere de la noi. Cei care se complac și își îngăduie apetitul nenatural pentru tutun fac acest lucru pe seama sănătății lor. Ei își distrug energia nervoasă, își slăbesc forțele vitale și își sacrifică tăria minții.

Cei care susțin a fi urmași ai lui Hristos, dar se încarcă cu acest teribil păcat nu pot aprecia așa cum se cuvine ispășirea și nu pot prețui lucrurile veșnice. Mințile care sunt încețoșate și parțial paralizate prin folosirea de narcotice sunt ușor învinse de ispite și nu se pot bucura de comuniune cu Dumnezeu.

Cei care folosesc tutunul nu se pot abține de la folosirea băuturilor alcoolice. Două treimi dintre bețivii din țara noastră și-au format obiceiul de a bea alcool folosind tutun. Cei care susțin că tutunul le face rău se pot lămuri de greșeala pe care o fac lipsindu-se de acesta pentru câteva zile; tremurul nervos, amețeala și iritabilitatea pe care le simt le vor dovedi că această îngăduință păcătoasă i-a prins în sclavie. Le-a înfrânt puterea voinței. (…)

Sunt irosiți în acest fel bani care ar putea fi folosiți pentru a-i îmbrăca pe cei goi, pentru a-i hrăni pe cei flămânzi și a le face cunoscut adevărul celor care sunt departe de Hristos. Ce rapoarte vor apărea atunci când filele vieții sunt puse în balanță în cartea lui Dumnezeu! Va ieși la iveală atunci că sume imense au fost cheltuite pe tutun și alcool! Pentru ce? Pentru a asigura sănătatea și a prelungi viața? Oh, nu! Pentru a ajuta la desăvârșirea caracterului creștin și la pregătirea pentru societatea îngerilor cerești? Oh, nu! Ci pentru a sluji unui apetit stricat, anormal, pentru ceea ce otrăvește și ucide nu doar pe cei ce le folosesc, ci și pe cei cărora le transmit ereditar boală și demență. – Signs of the Times, 6 ianuarie 1876

Ellen White
Ellen White
Comuniunea cu Dumnezeu încurajează gândurile bune, aspiraţiile nobile, percepţia clară a adevărului şi planuri de acţiune măreţe. Cei care îşi leagă astfel sufletul de Dumnezeu, sunt recunoscuţi de El ca fii şi fiice ale Sale. Ei se ridică mereu mai sus şi tot mai sus, dobândind o perspectivă clară asupra lui Dumnezeu şi asupra veşniciei, până când Domnul face din ei canale de lumină şi de înţelepciune pentru lume.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video