Isus conlucrează cu Duhul Sfânt

„Și dacă Duhul celui ce a înviat pe Isus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.” Romani 8:11

Lucrarea lui Dumnezeu pentru noi este împlinită de către Isus prin puterea Duhului Sfânt. Lucrarea lui Dumnezeu în noi este făcută de asemenea de Isus şi prin puterea Duhului Sfânt. Isus şi Duhul Sfânt lucrează împreună pentru realizarea acestor lucrări. De aceea nu este nevoie să facem distincţie între aceste două lucrări. Duhul Sfânt este acela care ne curăţeşte inimile. După convertire şi regenerare, lucrarea Duhului Sfânt este de a purifica şi desăvârşi viața creştinului. Aceasta este una din misiunile unice a acelora care sunt reprezentaţi în Apocalipsa prin cei trei îngeri, şi anume de a atrage atenţia lumii creştine asupra unui proces care are loc după îndreptăţire şi anume transformarea caracterului şi câştigarea biruinţei prin Duhul Sfânt.

Luther şi alţi conducători protestanţi nu au înţeles în mod clar lucrarea de curăţire a Duhului Sfânt. Una din contribuţiile unice pe care biserica rămăşiţei trebuie să o aducă lumii este de a sublinia atât lucrarea îndreptăţirii cât şi pe cea a curăţirii. Aceste două lucrări sunt săvârşite de Dumnezeu prin Duhul Sfânt.

Una din problemele prin care trec mulţi dintre cei ce devin creştini este că ei experimentează numai primele două faze ale lucrării Duhului Sfânt, şi anume cea de convingere de păcat şi cea de convertire a păcătosului. Dar ei nu cooperează cu Duhul Sfânt în lucrarea de curăţire. Ei îşi ocupă locul lor în adunare săptămînă după săptămînă, neştiind nimic despre experienţa zilnică cu Isus, singurul factor care îi dă Duhului Sfânt posibilitatea de a face lucrarea Sa de curăţire şi sfinţire. În Hristos Lumina Lumii la pagina 302 ni se spune: „Dacă noi ne aţintim ochii la Hristos, Duhul Sfânt nu-şi va înceta lucrarea Sa până când chipul nostru nu va reflecta în mod corespunzător chipul lui Hristos.” Numai prin comuniune şi părtăşie continuă cu Dumnezeu putem noi conlucra cu Duhul Sfânt în lucrarea de curăţire pe care El trebuie să o săvârşească în vieţile noastre.

Duhul Sfânt este acela care dă suflare de viaţă fiinţei noastre lăuntrice, împărtăşirea cu Duhul Sfânt înseamnă împărtăşire cu viaţa lui Hristos. Această împărtăşire îmbibă viaţa credinciosului cu atributele caracterului lui Hristos (ibidem, pag. 803). Numai dacă vom alege zilnic să continuăm şi să întărim legătura noastră cu Isus vom permite Duhului Sfânt să realizeze în noi acea curăţire pe care El trebuie să o săvârşească în vieţile noastre.

Moris Venden
Moris Venden
Moris Venden, în cartea „Nici o zi fără Isus” Îl prezintă pe Mântuitorul nostru într-un fel care poate determina o schimbare totală a vieții. Este o soluție foarte bună pentru cei care își drămuiesc foarte bine timpul, nu ca un substitut al legăturii, ci ca o rampă de lansare spre o legătură cu Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedentDeblocând creierul
Articolul următorLumina Lumii