Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor. (1 Petru 3:1)
Dacă locuieşte în inimă, Hristos este adus în familie. Tatăl şi mama sunt conştienţi de importanţa trăirii în ascultare de Duhul Sfânt, pentru ca îngerii cereşti, slujitori pentru cei ce vor moşteni mântuirea, să le slujească şi lor ca învăţători în cămin, educându-i şi instruindu-i pentru lucrarea de învăţare a copiilor lor. Este posibil ca în cămin să se formeze o mică biserică ce-L va cinsti şi onora pe Răscumpărătorul.
Faceţi din viaţa creştină o viaţă atrăgătoare. Vorbiţi despre ţara din care urmaşii lui Hristos trebuie să-şi facă o casă a lor. Dacă faceţi astfel, Dumnezeu vă va călăuzi copiii în tot adevărul, sădind în ei dorinţa de a se pregăti pentru locuinţele pe care Hristos S-a dus să le pregătească pentru cei care-L iubesc.
Părinţii nu trebuie să-şi oblige copiii să aibă o formă de religie, ci trebuie să le prezinte principiile veşnice într-o lumină atrăgătoare.
Părinţii trebuie să facă religia lui Hristos atrăgătoare prin voioşia lor, prin curtoazia lor creştină şi printr-o împreună-simţire duioasă şi plină de milă; totuşi ei trebuie să fie fermi în a cere respect şi ascultare. Principiile drepte trebuie aşezate în mintea copilului.
Noi trebuie să le prezentăm copiilor un stimulent pentru a face binele. Argintul şi aurul nu sunt suficiente pentru aceasta. Să le descoperim iubirea, îndurarea şi harul lui Hristos, valoarea Cuvântului Său şi bucuriile rolui care biruieşte. Prin eforturi de acest fel veţi îndeplini o lucrare care va dăinui veşnic.
Unii părinţi, deşi se declară oameni religioşi, nu-i fac pe copiii lor conştienţi de faptul că Dumnezeu aşteaptă slujirea şi ascultarea noastră, că plăcerea, confortul şi înclinaţiile nu trebuie să interfereze cu cerinţele Lui pentru ei. „Frica de Domnul este începutul înţelepciunii.” Lucrul acesta trebuie să se întreţeasă cu viaţa şi caracterul. Concepţia corectă despre Dumnezeu, prin cunoaşterea lui Hristos care a murit pentru ca noi să putem fi Midvaţi, trebuie imprimată în minţile lor.
Căminul adventist, pp. 323-324