Cele Zece Porunci, cu Sabatul în centru

Şi în chivot să pui mărturia pe care ţi-o voi da. (Exodul 25:21)

Atunci, Domnul mi-a dat o viziune a sanctuarului ceresc. Templul lui Dumnezeu din cer era deschis şi mi-a fost arătat chivotul lui Dumnezeu, deasupra căruia se afla tronul harului. De o parte şi de alta a chivotului stăteau doi îngeri cu feţele plecate şi cu aripile întinse peste tronul harului, îngerul care mă însoţea în viziune mi-a spus că aceasta reprezintă întreaga oştire a cerului care priveşte cu respect şi cu teamă Legea lui Dumnezeu, care fusese scrisă cu degetul Său.

Isus a ridicat capacul chivotului şi am văzut tablele de piatră, pe care erau scrise Cele Zece Porunci. Am fost uimită când am văzut că porunca a patra era scrisă chiar în centrul celor zece precepte, fiind înconjurată de un nimb de lumină. Îngerul mi-a spus: „Dintre toate poruncile, aceasta este singura care Îl descrie pe Dumnezeul cel viu ca fiind Acela care a creat cerurile, pământul şi toate lucrurile de pe el.”

Sabatul a fost instituit odată cu întemeierea pământului. Mi-a fost arătat că, dacă Sabatul adevărat ar fi fost respectat, nu ar fi existat niciodată atei şi păgâni. Păzirea Sabatului ar fi ferit lumea de idolatrie.

Dar porunca a patra a fost călcată în picioare, iar noi suntem chemaţi să reparăm spărtura din lege şi să apărăm Sabatul desacralizat. Omul fără delegii, care s-a înălţat mai presus de Dumnezeu şi s-a gândit să schimbe vremurile şi legea, a determinat o schimbare a Sabatului de la ziua a şaptea în ziua întâi a săptămânii. Prin aceasta, el a făcut o spărtură în Legea lui Dumnezeu. Chiar înainte de marea zi a lui Dumnezeu, este trimis un mesaj pentru a-i avertiza pe oameni să revină la păzirea Legii lui Dumnezeu, pe care antihrist o stricase. Atât prin învăţătură, cât şi prin exemplu, noi trebuie să atragem atenţia asupra spărturii din lege. […]

De asemenea, mi-a fost arătat că îngerul al treilea, care proclamă poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus, reprezintă poporul care acceptă acest mesaj şi îşi înalţă vocea pentru a avertiza lumea să păzească poruncile lui Dumnezeu şi Legea Sa ca pe lumina ochilor şi că mulţi vor răspunde la această avertizare, acceptând Sabatul Domnului.

Schiţe din viaţa mea, pp. 95-96

Împreună spre casă
Împreună spre casă
"Impreuna spre casa" este ghidul tau companion pentru anul 2016. Cartea insoteste trecerea ta prin timp, oferindu-ti zilnic portia de hrana pentru aspiratiile tale de a ajunge cat mai repede Acasa.Citeste acasa, citeste in masina, metrou sau avion, citeste ori de cate ori prinzi putin timp disponibil. Doar asa poti sa te pregatesti pentru a intra in noua casa.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video