Rugăciunea și înviorarea spirituală

    Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. (Coloseni 3:2)

    Cea mai mare şi cea mai urgentă dintre toate nevoile noastre este o înviorare a adevăratei evlavii. Trebuie să depunem un efort stăruitor pentru a obţine binecuvântarea Domnului, nu pentru că Dumnezeu nu este doritor să reverse binecuvântarea Sa asupra noastră, ci pentru că noi suntem nepregătiţi să o primim. Tatăl nostru ceresc este mai doritor să le dea Duhul Sfânt celor care-L cer, decât sunt părinţii pământeşti doritori să le dea daruri bune copiilor lor. Cu toate acestea, ceea ce trebuie să facem noi este să ne mărturisim păcatele, să ne umilim, să ne pocăim şi să ne rugăm stăruitor, îndeplinind astfel condiţiile pe care le-a pus Dumnezeu când a promis că ne va da binecuvântarea Sa. Înviorarea spirituală trebuie să fie aşteptată numai ca răspuns la rugăciune.

    În zilele noastre este nevoie de o înviorare a acelei religii trăite din toată inima, aşa cum a fost aceea pe care au experimentat-o israeliţii din vechime. Asemenea lor, trebuie să aducem roade vrednice de pocăinţă, să renunţăm la păcatele noastre, să curăţim templul întinat al inimii, pentru ca Domnul Isus să poată domni în el. Este nevoie de rugăciune – de o rugăciune stăruitoare şi biruitoare. Mântuitorul nostru a lăsat făgăduinţe preţioase pentru cei care se roagă şi sunt pocăiţi cu adevărat. Astfel de oameni nu vor căuta faţa Sa în zadar. De asemenea, prin exemplul propriu, El ne-a învăţat despre necesitatea rugăciunii. El însuşi, ca Maiestate a cerului, a petrecut întreaga noapte în comuniune cu Tatăl Său. Dacă Răscumpărătorul lumii nu S-a considerat prea neprihănit, prea înţelept, prea sfânt pentru a mai căuta ajutor de la Dumnezeu, atunci noi, muritori supuşi greşelii, avem o nevoie absolută de ajutorul divin. În pocăinţă şi cu credinţă, fiecare creştin adevărat va merge adesea la „scaunul harului, ca să capete îndurare şi să găsească har şi să fie ajutat la vreme de nevoie”. […]

    Dacă Îl păstrăm pe Domnul în atenţia noastră, îngăduind inimii noastre să-şi exprime mulţumirea şi laudele la adresa Lui, viaţa noastră religioasă își va păstra o stare de înviorare continuă. Rugăciunile noastre vor lua forma unei conversaţii cu Dumnezeu, ca şi cum am vorbi cu un prieten. El ne va descoperi tainele Sale în mod personal. Adesea vom trăi un simţământ fericit al prezenţei Domnului Isus. […]

    Prin rugăciune sinceră, noi suntem aduşi în legătură cu inima Celui Atotputernic… Poate că nu simţim atingerea Sa, dar trebuie să fim conştienţi că mâna Sa este îndreptată spre noi cu iubire, milă şi înţelegere.

    Rugăciunea, pp. 113-114

    Împreună spre casă
    Împreună spre casă
    "Impreuna spre casa" este ghidul tau companion pentru anul 2016. Cartea insoteste trecerea ta prin timp, oferindu-ti zilnic portia de hrana pentru aspiratiile tale de a ajunge cat mai repede Acasa. Citeste acasa, citeste in masina, metrou sau avion, citeste ori de cate ori prinzi putin timp disponibil. Doar asa poti sa te pregatesti pentru a intra in noua casa.

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi
    Articolul precedentCredinţa… pe cântar
    Articolul următorAniversarea diamantină