Ascultă, fiule, învățătura tatălui tău și nu lepăda îndrumările mamei tale! Căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău și un lanț de aur la gâtul tău.
Proverbele 1:8,9
Maud Sisley, fiind cea mai mică dintre șapte copii, ar fi putut fi ușor o copilă răsfățată. Dar frații și surorile ei mai mari au învățat-o ce înseamnă responsabilitatea și credința. Când avea 11 ani, familia ei a emigrat din Anglia în Statele Unite, pentru a se alătura unchiului ei. Spre surprinderea lor, când au ajuns aici, el păstra Sabatul! El le-a explicat, iar familia a fost de acord să accepte adevărul biblic.
Tânăra Maud a avut o viață plină de reușite. La 15 ani, era una dintre primele angajate ale editurii din Battle Creek. A fost printre primii tineri adventiști care au primit o educație formală, participând la cursurile ținute de profesorul Goodloe Harper Bell, pionierul educației adventiste.
De asemenea, aveau discuții duminica dimineața în biroul bătrânului White, iar într-una din acele dimineți au descoperit sistemul biblic al zeciuielii. Ei dăruiau deja cu credincioșie, dar când au realizat că a zecea parte este ceva ce se dăruiește, ci aparține deja lui Dumnezeu, Maud și ceilalți au devenit primii care au început să dea cu credincioșie zeciuială din veniturile lor..
Poate cea mai mare realizare a ei a venit în 1877, când familia Andrews se pregătea să trimită materiale tipărite în Europa. Biserica avea nevoie de un tipograf cu experiență, iar Maud a fost aleasă. Astfel, ea a devenit prima femeie misionară trimisă oficial de Biserica Adventistă.
Când s-a căsătorit câțiva ani mai târziu, ea și soțul ei, C.L. Boyd, au devenit și ei printre primii misionari adventiști în Africa, iar mai târziu, după moartea soțului ei, Maud a continuat lucrarea, slujind în Australia. Ultimele ei cuvinte, rostite în 1937, au fost: „Rugăciunea mea este ca Dumnezeu să ne păstreze pe toți credincioși.”
Tată credincios, vestea Evangheliei Tale a făcut înconjurul lumii timp de două milenii, mai întâi prin pașii pionierilor, apoi prin paginile tipărite și vocile misionarilor. Fă-mă și pe mine un purtător al luminii Tale, oriunde mă trimiți: fie prin cuvânt, prin faptă, prin rugăciune sau printr-un simplu gest de iubire. Vreau să fiu parte din lucrarea Ta până la capăt.




