CHARLES FITCH — UN AL DOILEA SUFLU

Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu? Cu lacrimi mă hrănesc zi și noapte, când mi se zice fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?”
Psalmii 42:1-3

Când Charles Fitch l-a auzit pentru prima dată pe William Miller predicând, s-a întâmplat ceva interesant. Pastorul în vârstă de treizeci și trei de ani nu a acceptat învățătura despre a doua venire, dar a fost profund impresionat. Entuziasmul lui Miller l-a inspirat și pe Fitch să-și dorească să fie la fel de dedicat. Așa că a părăsit biserica pe care o slujea și a început să călătorească, ținând serii de evanghelizare în toată America, în special New York și în părțile de vest, la lacul Erie, care era considerat destul de departe în acele timpuri.

După o vreme, Fitch a început să simtă că și-a pierdut entuziasmul. Nu mai putea mărturisi cu aceeași pasiune. S-a întors acasă, în Massachusetts, și a început să postească și să se roage pentru ajutorul lui Dumnezeu. La fel ca psalmistul, era însetat după Dumnezeu și se întreba dacă Îl va găsi vreodată.

Într-o zi de decembrie, cineva a bătut la ușa lui. Era Josiah Litch. Cumva, auzise de Fitch și venise să-l încurajeze. Au vorbit o vreme, apoi Litch a spus: „Frate, ai nevoie de adevărul venirii lui Isus în mesajul pe care îl predici.”

Fitch a fost de acord să studieze din nou Biblia, iar de această dată a descoperit adevărul. S-a reaprins în el focul credinței și a pornit din nou să predice.

Curând după aceea, i-au atins inima cuvintele din Habacuc 2:2-3: „Domnul mi-a răspuns și a zis: «Scrie prorocia și sap-o pe table, ca să se poată citi ușor..!»”

Alți pionieri scriseseră deja multe despre acest „mesaj-viziune”, dar Fitch avea o perspectivă diferită. S-a așezat și a făcut câteva diagrame ale profețiilor. Se crede că el a fost printre primii care au realizat diagrame profetice, folosite ulterior de predicatorii adventiști din vremea lui.

Dăruitorule, Îți mulțumesc că ai dat darul cuvântului predicatorilor, scriitorilor și celor care vestesc adevărul Tău în moduri diferite. Există atâtea moduri prin care putem înțelege ceea ce ne descoperi. Ajută-mă să-mi descopăr darurile și să le folosesc cu credincioșie, pentru Tine.

Karen Pearson
Karen Pearson
Când Isus mergea alături de cei doisprezece, El le-a văzut oboseala și le-a înțeles sentimentul de copleșire. Viața în Palestina era grea sub dominația Imperiului Roman, iar liderii lor spirituali îi împovărau cu cerințe inutile. Isus le cunoștea oboseala și le-a promis: „Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11:28). El știa că ei tânjeau după Casa și a promis: „Mă voi întoarce” (Ioan 14:3). Nu s-au schimbat multe în secolele care au trecut. Suntem obosiți. Viața este grea în climatul politic polarizat de astăzi. Nu există nimic pe această planetă risipitoare care să ne poată satisface nevoile cele mai profunde sau să ne împlinească speranțele cele mai dragi. Dar promisiunile lui Dumnezeu rămân valabile. El dă odihnă celor obosiți și ne amintește că suntem aproape de casă! „Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.” (Evrei 10:37). Așadar, ca femei credincioase, „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.” (Evrei 10:23). Suntem aproape acasă!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedent
Articolul următor