Dragă prietene,
M-am gândit mult la ce să îți scriu în această dimineață și am concluzionat că cel mai bine ar fi să Îl las pe El, Prietenul meu Cel mai bun, să îți vorbească așa cum simt că îmi vorbește mie…
,,Îți scriu din nou, chiar dacă nu ai răspuns. Nu ai citit scrisoarea de la Mine? Sau poate M-ai uitat și nu mai însemn nimic pentru tine? Gândul acesta Mă bulversează, pentru că însemni atât de mult pentru Mine…
Nu îți reproșez. Poți face ce dorești… Dar împreună cu Mine poți face ce este bine pentru tine și cei din jur. Apropo, am primit mai multe scrisori din partea celor ce te iubesc. Scrisoarea de la mama ta nu am înțeles-o prea bine – câteva rânduri erau pătate de picuri mari de apă sărată. Iar scrisoarea tatălui tău am descifrat-o cu greu din cauza scrisului tremurat. Mă rugau insistent să te ajut și să te schimb. Am tot încercat să le spun că Eu nu mă ocup cu schimbarea înfățișării, ci sunt doar un Olar care modelează din țărână, am talentul de a face lucrurile frumoase și a le da viață, iar specializarea Mea, așa cum ți-am spus și ție, este din domeniul medical.
Apropo, te-am programat de mai multe ori pentru intervenția chirurgicală de care ai așa de mare nevoie, dar nu ai venit. Mai erau și câțiva dintre prietenii tăi programați. Eu v-am promis că vă voi da o inimă nouă, voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne (Ezechiel 36:26), dar trebuie să vă prezentați la programare. Trebuie să facem transplantul acesta cât mai repede. De ce să mai amâni? După transplant te vei simți bine. Intervenția are doar beneficii.
Te rog să Îmi răspunzi la scrisoare, să Îmi spui ce mai faci și să te programezi pentru transplant. Eu te pot primi chiar astăzi!
Cu prietenie, Isus”
Demeter Dezső–Robert
AMiCUS Timișoara





