Scrisoare de la Sara Jinga

Dragă prietene,

Poate că, de multe ori, la fel ca mine, ai trecut peste unele pasaje valoroase din Biblie fără să le acorzi prea multă atenție. Totuși, în urmă cu ceva timp, versetele acestea au căpătat o altă însemnătate pentru mine. Smochinul, vița sau rodul măslinului nu erau elemente cărora să le acord prea mare importanță, dar am încercat să aplic cele 2 versete din Habacuc în contexte din viața de zi cu zi nu numai a mea, dar și a celor din jurul meu.

Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! (Habacuc 3:17-18)

Chiar dacă niciun prieten nu a rămas lângă mine, chiar dacă nu-mi place, chiar dacă nu înțeleg, chiar dacă știu că El ar putea și ar trebui, dar nu o face, chiar dacă nimic nu merge conform planului meu, eu nu uit caracterul lui Dumnezeu. Lista poate, cu siguranță, continua: poate că sunt probleme în familia ta, în relațiile tale, la facultate, la locul de muncă, poate că te confrunți cu probleme financiare sau probleme grave de sănătate. Chiar dacă aceasta este realitatea cu care te confrunți, totuși, Dumnezeu nu te-a condus într-o anumită situație doar să te lase să treci singur prin ea. Poate nu vei înțelege scopul pentru care ești acum în acel loc, dar Cel care este Infinit te va ține strâns de mână și, atât timp cât Dumnezeu va exista, nimic din ce te va atinge nu poate distruge realitatea că ești iubit de El și ești săpat pe mâinile Sale. (Isaia 49:16)

Te îndemn și pe tine să aplici versetele din Habacuc 3 situației tale. Deși poate că problema cu care te confrunți nu se va rezolva, sper să găsești încurajarea de care ai nevoie la gândul că planul pregătit deja al lui Dumnezeu este să ne dea un viitor plin de speranță.

Cu prietenie, Sara Jinga
AMiCUS București

Dragă prietene...
Dragă prietene...
O carte cu 365 de reflecții despre Isus, prietenul nostru. Descoperă o poveste inspiratoare scrisă de tineri care împărtășesc cum întâlnirea cu Isus le-a oferit o nouă viață. Fiecare dintre cele 365 de reflecții reprezintă o ocazie de a te conecta mai profund cu Dumnezeu și de a-ți întări relația personală cu El. Acest ghid prietenos este perfect pentru oricine caută inspirație și îndrumare spirituală zi de zi. Împărtășește-l cu prietenii tăi și începeți împreună o călătorie de credință și descoperire!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video