Dragă prietene,
Când eram în clasa a XI-a, majoritatea colegilor mei știau care este direcția în care vor să meargă. Își aleseseră fiecare facultatea și părea că toți au un drum bine definit. Fiind la profilul matematică-informatică, avea foarte mult sens să îmi aleg o carieră în domeniu, la fel ca prietenii mei. Începusem să mă pregătesc, să învăț, dar, cu toate acestea, simțeam că nu este pentru mine și că nu merită să continui.
Chiar dacă am început să întreb în stânga și în dreapta, chiar dacă am căutat răspunsuri în familie, la prieteni și cunoscuți, era o decizie pe care, în final, trebuia să o iau singură. Eram singură.
Eram singură, iar răspunsul a venit din singurul loc în care nu m-am ostenit să îl caut. Dumnezeu mi-a arătat că, de fapt, nu am fost singură niciodată, iar prin răspunsul pe care l-am primit, am descoperit iubirea și pacea Sa.
Ne este natural să ne căutăm răspunsurile în prietenia oamenilor – cei care ne acceptă așa cum suntem, care ne oferă sprijin și siguranță, care ne sfătuiesc și ne ascultă. Este o mare binecuvântare să ne avem unii pe ceilalți! Să nu uităm însă că este Cineva care ne poate oferi mult mai mult decât înțelegere și care ne este foarte apropiat. Cineva care ne iubește și e alături de noi necontenit, care ne poate oferi o soluție pentru orice problemă, fie mică, fie mare.
De-a lungul timpului, am început să am tot mai mare încredere că nu vor mai exista situații în care să pot spune sunt singură, prietenul meu nu mă poate ajuta.
Prieten drag, te îndemn și pe tine astăzi: Împrietenește-te dar cu Dumnezeu și vei avea pace; te vei bucura astfel iarăși de fericire. (Iov 22:21)
Cu prietenie, Sara Dimoiu
AMiCUS București