Dragă prietene,
Era sfârșitul verii lui 2024 și ne întorceam din Remotivat. Cum drumul trecea prin Ploiești, nu se putea să ratăm o vizită la shaormerie. După comandă, ne-am așezat pe o bancă în parcul alăturat, fiecare cu de-ale gurii, să nu care cumva să lăsăm ceva în farfurie.
Lângă noi, la câteva bănci distanță, doi băieți mai de cartier deschideau fiecare un pachet cu merinde și discutau. Unul dintre ei ne întrerupe: Nu vă supărați, aveți o țigară? Răspunsul nostru vine laconic și rece, repetat de atâtea ori în trecut: Scuze, nu fumăm. Dar interacțiunea continuă: Îmi cer scuze că vă deranjez. De fapt, voiam să vă întreb: sunteți sportivi sau pocăiți? Vorbeam cu prietenul meu despre asta. Pare că sunteți ambele.
Am rămas fără cuvinte. Reacția mea automată a fost să opresc discuția, dar aproapele, cel care era și îndreptățit în a se retrage, a continuat-o. A urmat o conversație în care ne-a povestit scurt despre viața lui, cu greutăți și dependențe, iar la final, ne-am rugat pentru el și eliberarea lui.
Eu însă încă nu îmi revenisem. După mine, această interacțiune s-ar fi terminat printr-un refuz din două cuvinte. În loc ca eu să fiu atent la nevoia aproapelui, vine aproapele și îmi reamintește indirect de rolul meu. De când am devenit atât de preocupat doar de bula mea?
M-am bucurat că, la prima vedere, am fost considerat sportiv. Dar, în acea zi, am plecat rugându-mă ca data viitoare să fiu mai întâi considerat pocăit.
Religia curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume. (Iacov 1:27)
Cu prietenie, Toni Gancea
AMiCUS București
