Dragă prietene,
Ne dorim atât de tare independența, încât o aplicăm pe toate planurile, din păcate chiar și în raportarea noastră la Dumnezeu. Îl coborâm la nivelul nostru, fiind capabil de exact aceleași lucruri, având aceleași limitări.
Obișnuiam să caut soluții, un plan sau chiar planuri de rezervă pentru a fi capabilă să gestionez orice situație. Însă, mai mereu, toate planurile și modalitățile mele eșuau. Atunci când lucrurile merg bine, ne însușim creditele pentru ceea ce am reușit, am obținut sau primit. Iar atunci când toate lucrurile par să fie fără speranță, să meargă prost, direct sau indirect, Îl învinovățim pe Dumnezeu. Deși, cel mai probabil, poate nici măcar nu L-am luat în considerare în planurile noastre.
În Ioan 15:5, Isus ne spune: Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic. Fără Dumnezeu nu putem face chiar nimic! Cu cât înțelegem și învățăm acest aspect mai repede, cu atât vom fi mai fericiți, raportarea noastră la Dumnezeu se va schimba și vom deveni împreună-lucrători în via Sa.
Te încurajez ca astăzi să lași totul în mâna Lui! Pentru ceea ce ți se pare imposibil de rezolvat, lasă-L pe El să găsească soluții! Iar pentru ceea ce pare atât de banal, încât nu merită amintit, deoarece ai totul sub control și te descurci, te rog, nu pica și tu în această capcană de a crede că nu ai nevoie de Isus! Căci despărțiți de El chiar nu putem face nimic!
Cu prietenie, Anelore Tășală
AMiCUS Timișoara