Dragă prietene,
Îmi amintesc cu nostalgie de momentele frumoase din copilărie. Unele lipsite de însemnătate, altele de-a dreptul binecuvântate.
Într-o zi călduroasă cu mult soare, eram împreună cu prietenii și părinții mei la mare. Am hotărât să plecăm de pe plajă, căci soarele prietenos ne îmbrățișa mult prea tare și mai aveam nevoie și de ceva răcoare. Prietenii noștri, grăbiți, au luat-o înainte, dar eu, de felul meu cuminte, am rămas cu părinții mei, deși sora mea plecase deja împreună cu ei. Mă gândeam că vor trece pe la chioșcul cu „bunătăți”, cu suc și înghețată. Să rămân cu părinții? Să fug după prieteni? M-am mai gândit o dată. Și am zbughit-o! Tentația era mult prea atrăgătoare – mai fierbinte decât nisipul de sub picioare. Dar, ce să vezi? În față, nici urmă de prieteni… au dispărut deodată. În spate, nici părinții… Doar marea – și ea destul de agitată, iar eu și mai disperată. Am început să plâng și o bunicuță m-a luat în brațe binevoitoare. A fost colacul meu de salvare. M-a ajutat să îmi găsesc părinții: pe mama și pe tata. Erau mult mai de preț decât înghețata!
Prietene, ai fost tentat să fugi de lângă Părintele tău iubitor după ceva ce ți s-a părut mult mai atrăgător? Eu da. De multe ori am semănat cu fiul risipitor, dar m-am întors de fiecare dată acasă.
Hai împreună să stăm cuminți în mâna protectoare a Tatălui! Și, dacă se va mai întâmpla să ne pierdem, să strigăm către Domnul de oriunde ne-am afla pe cale – Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale! (Psalmii 119:10)
Cu prietenie, Alis Șerban
AMiCUS Braşov
