Scrisoare de la Ramón Dăbuleanu

Dragă prietene,

Probabil te-ai întrebat și tu care este scopul vieții, pentru ce trăim, de ce trăim sau dacă mai există ceva după această viață trecătoare… A medita asupra sensului vieții este ca și cum ai porni într-o călătorie lungă și ai încerca să-ți imaginezi, ca punct final, un loc în care nu ai mai fost niciodată. Știu, uneori te pierzi în gânduri, însă există Cineva care așază lucrurile într-un mod extraordinar și nu lasă ca tu și eu să fim prinși în această buclă nedefinită. Acel Cineva este chiar Isus, Mântuitorul nostru ce a promis că Se va reîntoarce pe pământ pentru a ne lua la El. – Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. (Apocalipsa 22:12)

Doar că, până atunci, trebuie să ne facem și noi partea aici, azi și în viața de zi cu zi. Cum? Sfânta Scriptură ne îndeamnă la veghere și rugăciune. Acestea două ne ajută să menținem o legătură apropiată cu Dumnezeu – împreună cu studiul Bibliei și mărturisirea ei – pregătindu-ne atât pe noi, cât și pe cei din jurul nostru pentru ultima bătălie din istoria omenirii.

Ești mai mult decât un simplu om! Ești o persoană foarte importantă pentru El, ba chiar a dat pe singurul Lui Fiu să moară pentru păcatul meu și al tău!

Nu uita! Duci o bătălie ce a fost deja câștigată la Golgota!

Alege astăzi să începi o reformă în viața ta, definindu-ți scopul pentru care ai fost creat!

Cu prietenie, Ramón Dăbuleanu
AMiCUS Craiova

Dragă prietene...
Dragă prietene...
O carte cu 365 de reflecții despre Isus, prietenul nostru. Descoperă o poveste inspiratoare scrisă de tineri care împărtășesc cum întâlnirea cu Isus le-a oferit o nouă viață. Fiecare dintre cele 365 de reflecții reprezintă o ocazie de a te conecta mai profund cu Dumnezeu și de a-ți întări relația personală cu El. Acest ghid prietenos este perfect pentru oricine caută inspirație și îndrumare spirituală zi de zi. Împărtășește-l cu prietenii tăi și începeți împreună o călătorie de credință și descoperire!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent