Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.
Apocalipsa 2:29
Tivadar era un tânăr atletic. S-a așezat strategic în clasă. Nu a iubit niciodată matematica și, pentru a putea trece fără emoții clasa, s-a decis să se așeze cu mine în bancă. Fructifica cu mare abilitate cunoștințele mele de matematică. Astfel s-a țesut o prietenie „comercială” între noi. El îmi asigura confortul liniștii, iar eu — confortul promovării la matematică.
Într-una din puținele ocazii de dezbatere biblică, Tivadar își revendică dreptul la cunoaștere. Refuză să creadă în existența lui Dumnezeu și mă provoacă să argumentez unde Îl poate găsi pe Dumnezeu. „Dacă îmi arăți apartamentul, ca eu să sun la ușă, și El să-mi răspundă, voi crede și eu!” a spus ferm Tivadar. Atunci nu am știut ce să-i răspund. Acum e prea târziu.
Există o legătură între Tivadar și afirmația textului de astăzi: cum folosim simțul auzirii. Auzim foarte multe sunete, dar pentru Duhul Sfânt e nevoie de o atenție sporită. Ca să treci dintr-o fază a vieții tale într-o altă etapă, cunoștințele acumulate nu sunt suficiente. De cele mai multe ori e nevoie de o atitudine nouă, de convingeri săpate adânc în minte și mai ales de autodisciplină. Nicio tehnică umană nu te poate îndruma printre focarele conștiinței. Ai o singură posibilitate: să utilizezi cu responsabilitate șoaptele Duhului Sfânt, care cer o atenție aleasă.
Roagă-te pentru o atitudine de ascultare.
Provocare: Fii atent astăzi la șoaptele Duhului Sfânt.
