SUPRALICITAREA

Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului?”
1 Samuel 15:22

Eschimoșii au dezvoltat o tehnică surprinzătoare de prins lupii. De obicei, după sacrificarea unui animal, pregătesc capcana perfectă. Cum? Cu sângele animalului se unge lama unui cuțit. Acesta se lasă la ger, pentru ca sângele să înghețe. Procedeul este reluat de mai multe ori, până când lama cuțitului, datorită straturilor repetate de sânge înghețat, se lățește. Cuțitul se fixează în gheață, în timp ce lama rămâne afară. Vânătorul se retrage liniștit așteptând prada.

Lupul adulmecă de departe mirosul de sânge. Se apropie și începe să lingă sângele înghețat de pe lama cuțitului. În timp, din cauza frigului, limba înghețată nu mai simte lama de cuțit. Limba tăiată de lama ascuțită se sfârtecă complet. Lupul se prăbușește sub propria lăcomie, inconștient că această supralicitare îl trimite la moarte sigură.

Ce crezi? Saul a crezut că poate supralicita totul datorită poziției sale regale. Puterea l-a corupt. S-a ascuns în spatele argumentelor spirituale. Spera că scopul va scuza supralicitarea lui. Ce eroare…

Orele nedormite, nopțile pierdute, limbajul stradal, atitudinea rebelă, ieșirea în evidență și câte alte situații stricate confirmă spirala decadentă în care te afli. Reține: nimic nu place mai mult Domnului decât ascultarea.

Roagă-te astăzi pentru puterea înfrânării.

Provocare: Renunță la pachețelul tău de mâncare astăzi și oferă-i-l unui coleg ce are nevoie de hrană.

Drumul spre tine
Drumul spre tine
Drumul spre tine este un exercițiu de regăsire pe care suntem invitați să îl facem în fiecare dimineață. Textele biblice alese cu grijă, o scurtă meditație și o provocare la final sunt ingredientele care ne dorim să îți facă fiecare zi mai frumoasă și mai fericită. Doru Parascineț scrie cu ochii, cu mâinile, cu sufletul întreg, dorind să îi ajute pe mai tinerii lui cititori să Îl cunoască mai bine pe Dumnezeu, să relaționeze cât mai bine unii cu alții și să nu cedeze propriilor limite și încăpățânări.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor