Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta să vestesc neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Hristos.
Efeseni 3:8
Probabil cea mai frumoasă trăsătură de caracter a oamenilor mari este modestia. Aceasta pune în evidență adevărata valoare personală a ființei umane. Atunci când omul caută să se arate mai mare decât este în realitate, sforțarea lui acționează împotriva propriilor interese, iar ceea ce reușește el să expună este o hidoșenie care produce dezgust, repulsie. Atunci când devine cu adevărat nobil și bun, omul nu simte nevoia să-și afirme în mod exagerat bogăția sufletească și îi oferă acesteia ocazia să se manifeste simplu și natural. Propria modestie oferă cel mai favorabil cadru pentru afirmarea valorii personale.
Noi îl considerăm pe apostolul Pavel, și pe bună dreptate, un titan al gândirii teologice și misiunii creștine. Ca să-și confirme personal acest lucru, apostolul vorbește cu modestie despre sine. Dacă ar fi fost vorba despre titluri, grade sau poziții academice, Pavel ar fi avut motive întemeiate să-și afirme calitățile de fost student și discipol al lui Gamaliel și apoi de mesager special al lui Hristos. Dar Pavel preferă să lase faptele să vorbească și ne îndreaptă atenția asupra misiunii sale, cu moderație și modestie.
În comparație cu modesta vorbire despre sine, Pavel se referă la Evanghelie ca la bogățiile incomensurabile ale lui Hristos. Faptul că el alege această metaforă are meritul de a-i spori și mai mult frumusețea de caracter. În raport cu măreția și splendoarea profundă a Adevărului salvator, vulnerabilitatea și instabilitatea ființei umane se umplu de lumină și frumusețe.
Când vorbesc despre mine, cum aș putea face ca propria viață să fie mai convingătoare decât cuvintele pe care le spun?
