Cine a închis marea cu porți (…) când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe!”
Iov 38:8,11
În demersul poetic din cartea Iov, Dumnezeu vorbește despre limitele pe care El le-a stabilit lucrurilor din natură ca o necesitate a bunului mers și a siguranței creației Sale. În speță este vorba despre plaja de nisip de la marginea mării, peste care valurile ei nu au voie să treacă. Această imagine face aluzie la toate lucrările lui Dumnezeu, inclusiv la limitele existente în viața individului și a popoarelor.
Condiția umană este supusă limitelor și restricțiilor. Una dintre aceste limite este lungimea firului vieții. În intenția lui Dumnezeu a fost ca viața omului să se prelungească la infinit. Solomon sesizează că Dumnezeu a pus în om gândul veșniciei. Apariția păcatului a impus anumite restricții necesare și benefice existenței omului. Interdicția de a mânca din pomul vieții l-a scutit pe om de a suporta fără sfârșit amărăciunea vieții sale de pribeag pe acest pământ. Scurtarea și scurtimea vieții vin ca o eliberare și ca o odihnă. De aceea este rostită o fericire pentru morții care mor în Domnul, pentru că li se oferă răgazul de a se odihni de toate eforturile lor.
O altă realitate a vieții este autoritatea limitată și puterile restricționate ale ființei umane. În condițiile păcatului, puterea dată omului poate produce monștri cu chip de om, cu care umanitatea s-a confruntat de atâtea ori în istorie. De aceea nu este bine ca ființa păcătoasă să aibă puterea să facă absolut orice. Nici chiar cei credincioși nu au putere absolută. Pavel spune că numai împreună cu Dumnezeu poate să facă orice, dar acest lucru trebuie să respecte așteptările și dorința lui Dumnezeu pentru om, care constituie de fapt o limită foarte serioasă, dar binecuvântată.
Până la ce performanțe fizice și intelectuale dorește Dumnezeu să mă dezvolt și să mă folosesc de posibilitățile pe care mi le conferă statutul meu?
