Pentru copilul acesta mă rugam, și Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viața lui să fie dat Domnului.
1 Samuel 1:27,28
Simțind că Samuel era darul lui Dumnezeu pentru ea, Ana a considerat de datoria ei să îl dedice în slujba Domnului. Dumnezeu a fost bucuros să primească acest dar și în schimb i-a mai dăruit Anei încă cinci copii, trei băieți și două fete.
Darul Anei s-a dovedit de mare efect pentru ieșirea din criza morală în care se afla Israel. Samuel avea să fie unul dintre cei mai mari reformatori ai lui Israel. În perioada lui de slujire, poporul a reușit să-și capete independența și a început să se afirme ca o națiune de sine stătătoare în Orientul Apropiat.
Actul de consacrare al Anei, dăruindu-l pe Samuel lui Dumnezeu, a fost dublat de actul de consacrare de sine al lui Samuel însuși. Atunci când Dumnezeu i-a adresat în mod direct și nemijlocit chemarea, rostindu-i numele, răspunsul lui Samuel a fost: „Vorbește, Doamne, căci robul Tău ascultă!” (1 Samuel 3:9). Acesta s-a dovedit de fapt a fi mottoul slujirii sale publice.
Dedicarea nu este doar un simplu eveniment petrecut odată, cândva, demult, la începutul vieții de credință, la botez sau la intrarea în biserică. Dedicarea este un continuum care se prelungește și se repetă toată viața. Un început bun și promițător necontinuat în mod consecvent riscă să rămână o simplă amintire plăcută urmată de o istorie de tristețe și neîmplinire.
Repetarea săptămânală a cultului public poate fi pentru credincioșii din biserică o bună ocazie de reafirmare a consacrării personale și colective. Pot fi și ocazii deosebit de importante, cum ar fi serviciul trimestrial de Cina Domnului sau participarea la hirotonirea slujbașilor bisericii, sau dedicarea unui nou locaș de cult, când cei prezenți își pot înnoi votul de dedicare în slujirea lui Dumnezeu și a semenilor.
Când mi-am reînnoit ultima dată votul de consacrare și care ar fi următoarea cea mai apropiată ocazie când o voi face?
